Răchită își dorea victoria cu Vaslui:** „Accidentările ne-au dat planul peste cap”

Antrenorul formației Petrolul Ploiești, Valeriu Răchită,
consideră că echipa sa a obținut pe merit punctul din remiza cu FC
Vaslui, în condițiile în care a evoluat mai bine de o repriză în
inferioritate numerică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am avut un meci foarte greu, împotriva unei echipe cu
jucători valoroși. Știam ce ne așteaptă la Vaslui și, de aceea,
sunt mulțumit de modul cum s-au achitat jucătorii de sarcini,
mergând până la epuizare. Băieții au înțeles ce au de făcut și, de
aceea, consider că am obținut un punct meritat la Vaslui, cu multă
trudă. Eu le-am explicat la jucători care este diferența dintre
liga a II-a și liga I, cât trebuie să alergi și să muncești. Noi
ne-am propus să câștigăm cu FC Vaslui, făcându-ne chiar și un plan
tactic în această idee. Trebuia să jucăm închis 50-60 de minute,
iar apoi să atacăm cu jucătorii de viteze, pe benzi. Numai că
accidentarea lui Djurovic și eliminarea lui Suat ne-au dat planul
peste cap”
, a declarat Valeriu Răchită, în cadrul
conferinței de presă de după meci.

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, scor 0-0, partida din
deplasare cu FC Vaslui, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, meci
disputat sâmbătă seară pe Stadionul Municipal Vaslui.

Sursa: Mediafax

Publicat: 31 07. 2011, 11:19
Actualizat: 31 07. 2011, 11:29