Quinta penală

Prin minutul 15, Fane Stoica era foarte prins. Nu de meciul cu Steaua, ci ca să discute la telefonul mobil. Ulterior, camerele TV n-au mai stat pe antrenorul Buzăului. Cantitate neglijabilă, alții au fost ieri în prim-plan. Dar îl putem suspecta că până în minutul 90 a accesat messengerul, și-a verificat contul de pe Hi5 și a urmărit execuția lui Bunică din meciul tur pe youtube. Dacă nu a aflat încă, îi spunem noi că Gloria sa s-a predat într-un mod absolut abject. Dar probabil știa de luni bune, chiar de la patronul său, această știre.

Oamenii lui Becali au avut parte de o victorie atât de sigură, încât găsim în ea și explicația ratării din acest sezon. Prea multe partide ale roș-albaștrilor au fost câștigate aidoma celei de ieri după-amiază, altundeva decât pe gazon. Nimeni nu-și va aminti vreodată cele cinci goluri înscrise în poarta Buzăului ca pe o quintă roială. Cel mult ca pe una penală.

Publicat: 07 05. 2008, 23:13
Actualizat: 07 05. 2008, 23:35