Puștiul s-a făcut mare! FOTO În urmă cu 11 ani s-a pozat cu idolul său: „Astăzi, ne schimbăm în același vestiar și sunt onorat”

După declarațiile pe care le-a dat în ProSport, Ionel Dănciulescu a fost convocat de Ionuț Negoiță la o discuție lămuritoare

Valentin Lazăr (24 de ani) a avut poate cea mai bună săptămână din cariera lui. Joi, în meciul de Cupă cu Chindia (5-0), fotbalistul a înscris primul său gol oficial în tricoul lui Dinamo. Duminică, împotriva celor de la FC Brașov (2-1), fostul „student” a marcat din nou, de data asta, prima reușită în Liga I. Lazăr pare că și-a câștigat locul de titular în formația lui Stoican, iar publicul l-a adoptat destul de repede.

Mijlocașul nu se ferește de niciun contact, pune osul și aleargă foarte mult, chiar dacă în unele momente pare un pic dezorganizat în joc. ProSport a vorbit ieri cu mijlocașul, care a recunoscut că, prin transferul său la Dinamo, și-a îndeplinit un vis: „În copilărie, idolul meu era Dănciulescu. Nu credeam că o să joc alături de el. Când eram la Chimia Brazi, în liga a treia, mă gândeam că o să ajung  în Liga I, dar nu la o echipă așa mare precum Dinamo”.

Pentru a întări afirmația, Lazăr a și prezentat o fotografie cu „Danciu-gol”. În 2002, actualul dinamovist era copil de mingi la un meci al Petrolului, iar „Corbul” juca la Dinamo. „Aveam vreo 11 ani și eram junior. La final, m-am dus la Danciu și i-am cerut să facem o poză. Pentru mine a fost un suvenir foarte important. Astăzi, ne schimbăm în același vestiar și sunt onorat”, a spus Lazăr, care a încercat să refacă fotografia la 11 ani distanță în tricoul lui Dinamo.

„Din iarnă, Danciu poate fi director sportiv”

ProSport a prezentat în numărul de ieri un interviu cu Ionel Dănciulescu. „Visez să mă retrag de la Dinamo, dar dragoste cu sila nu se poate”, a fost titlul articolului. Astăzi, după ce a citit vorbele veteranului, Ionuț Negoiță și Ionel Dănciulescu s-au întâlnit și se pare că fotbalistul a fost liniștit cu privire la statutul său la echipă.

„Am avut astăzi (n.r. ieri) o întâlnire cu Dănciulescu și vom mai avea. Colaborarea cu el continuă. Sunt două variante în ceea ce-l privește, una dintre ele este să ocupe funcția de director sportiv. Poate chiar din iarnă”, a dezvăluit Ionuț Negoiță pentru ProSport .

Dănciulescu este un fotbalist de la care ai de învățat, un exemplu pentru noi toți, atât pe teren, cât și în afara lui
Vali Lazăr,
mijlocaș Dinamo

 Am avut o întâlnire cu Dănciu­lescu. Este posibil, ca din iarnă, să ocupe funcția de director sportiv
Ionuț Negoiță, finanțator Dinamo

Publicat: 06 11. 2013, 09:15
Actualizat: 06 11. 2013, 09:16