Pustai:** ” Brăneștiul joacă un fotbal foarte bun! Îi felicit, pentru că merită acest egal!”

Tehnicianul formației Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a
declarat, vineri seară, că echipa sa a dat dovadă de maturitate și
încredere în forțele proprii, după ce a revenit de la 0-2 în meciul
cu Victoria Brănești, din etapa a XVIII-a, prima a returului.

„A fost un joc frumos, pe contre, în care am revenit de
la 2-0, arătând ca o echipă matură, care are încredere în forțele
proprii. Ne era frică de acest joc, mai ales pentru oboseala
acumulată. Brănești joacă un fotbal foarte bun, îi felicit pentru
că merită acest egal. Am riscat cu introducerea lui Aganovici,
pentru că eram conduși deja cu 2-0 și poate pe final puteam și
câștiga. Vom merge la Timișoara unde tradiția spune că încă nu am
pierdut”,
a declarat Pustai.

Formația Gaz Metan Mediaș a încheiat la egalitate, scor 2-2
(0-0), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania
echipei Victoria Brănești, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a
returului, ardelenii reușind să revină după ce au fost conduși cu
2-0.

MEDIAFAX

Publicat: 03 12. 2010, 19:38
Actualizat: 03 12. 2010, 19:39