Punctul lui Vițelaru!** Ceahlăul – FC Timișoara 1-1

Gafa lui Pantilimon i-a privat pe timișoreni de o victorie mare
pe terenul Ceahlăului.

Un meci în bună măsură de totul sau nimic pentru ambele
formații, partida de aseară de pe arena nemțeană a debutat într-o
notă de dominare a gazdelor venită pe fondul unui joc cel puțin
dezamăgitor din partea timișorenilor. Încă din primele minute,
Ceahlăul amenința poarta lui Pantilimon, cu Mulisa și Velkoski la
finalizare, atacanții „galben-negrilor” irosind însă cu ușurință
ocaziile pe care le-au avut.

După pauză, când jocul „amenința” să curgă în aceeași direcție,
„Moțul” a mutat ofensiv. Mansour în locul lui Kozak. Mutare
excelentă, pentru că senegalezul a avut mai multe ocazii în primele
trei minute de la intrarea în teren decât avusese Timișoara în tot
meciul. Și a venit și minutul 66, apărarea nemțenilor greșește,
Chiacu trage în Villadsen, Mansour împinge mingea în poartă și
Timișoara speră la titlu. Într-un final incandescent însă, cu
Ceahlăul aruncându-se furibund către poarta bănățeană, Pantilimon
scapă printre mâini șutul lui Vițelaru și nemțenii scot un punct
meritat, dar care îi ajută prea puțin în lupta pentru
salvare.

Velkoski,
la debut

Partida cu FC Timișoara a prilejuit debutul în echipa nemțeană a
atacantului macedonean Krste Velkoski. Fotbalistul adus acum trei
săptămâni a ratat cea mai mare ocazie a nemțenilor din prima
repriză, șutând mult peste poartă din 16 metri din postură de
singur cu Pantilimon.

A vrut să
scoată echipa din teren

Oficialii nemțeni au fost nemulțumiți de arbitrajul lui Victor
Berbecaru. De altfel, în prima repriză, după un fault nesancționat
asupra lui Achim, președintele CA, Viorel Mestecăneanu, a cerut
băncii tehnice să scoată echipa din teren.



CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI


Ceahlăul: Villadsen –
Bărcăuan, Vițelaru, Forminte, Ambourouet – Bădescu, Stevic, Achim,
Cebotaru – Mulisa, Velkoski

rezerve: Lipitor, Edson, Jeremic, Onciu,
Ibrahim, Ferariu, Dumitraș

Timișoara: Pantilimon
– Bonfim, Cisovsky, Mera, Sepsi – Chiacu, Kozak, Alexa, Cociș –
Goga, Magera

rezerve: Taborda, Luchin, Fl.Maxim, Bourceanu,
Mansour, Curtean, Contra

Publicat: 11 04. 2010, 19:00
Actualizat: 11 04. 2010, 19:01