Pulhac, forțat pentru derby!** Fundașul va debuta în acest sezon contra Stelei! „Mi-am revenit fizic”

În afara problemei stadionului, dinamoviștii se preocupă să-și întărească pe cât posibil și echipa până la meciul cu Steaua. Ciobotariu va face un „transfer” chiar în mijlocul sezonului pentru jocul cu rivala din Ghencea, noutatea fiind Cristi Pulhac. Fundașul stânga a fost în lot cu CFR, va fi titular sâmbătă în amicalul cu Dacia Chișinău, iar până la meciul cu Steaua se vrea a fi recuperat 100%.

„Practic, acum debutez la Dinamo în acest sezon”, a spus ieri Cristi Pulhac. Chiar dacă mai sunt patru săptămâni până la meciul cu Steaua, fundașul stânga a vorbit în special despre partida cu rivala de moarte. „Eu mi-am revenit fizic, am rezolvat problemele, dar acum trebuie să-mi intru și în ritm, pentru că vreau să fiu pregătit total pentru disputa cu Steaua”, a explicat fundașul.

La Dinamo II nu poate juca
Ciobotariu nu vrea să riște reaccidentarea lui Pulhac și de aceea îl va forța pe acesta doar în meciul cu Dacia Chișinău. Amicalul cu moldovenii va fi util pentru tehnician, care va afla astfel cât poate rezista în acest moment apărătorul pe gazon. Pentru că nu-l poate trimite la Dinamo II, acolo unde nu are drept de joc, aceasta este singura șansă ca Pulhac să fie testat într-un meci fără miză înaintea partidei cu Steaua.

Publicat: 09 11. 2011, 09:53
Actualizat: 09 11. 2011, 09:54