Prunea nu concepe să piardă în fața lui Iordănescu: „Trebuie să luăm cele trei puncte cu Pandurii”

  • Ieșenii par să-și fi revenit după dușul rece din Copou cu Concordia Chiajna. De la acel meci, echipa lui Nicolo Napoli a înregistrat două succese cu același scor, 2-1, ambele în deplasare.

Mai întâi, CSMS s-a revanșat în fața Chiajnei în Cupa României, avansând în sferturi, pentru ca sâmbătă să obțină un succes foarte important în campionat, pe terenul Petrolului. Pe val după cele două victorii, ieșenii speră să recidiveze și pe teren propriu cu Pandurii și să se apropie din nou de locurile ce asigură accederea în play-off. Președintele executiv Florin Prunea este de părere că echipa sa poate câștiga acest meci, chiar dacă oaspeții sunt, în opinia dânsului, una din forțele campionatului la ora actuală.

„Pentru noi este foarte important acest meci. Întâlnim o echipă aflată între primele trei din România la ora actuală, ca și lot de jucători, ca și organizare, dar eu cred că putem obține cele trei puncte. Dacă ne uităm pe programul celorlalte echipe din zona noastră în clasament, au un program destul de dificil în continuare. De aceea, un succes al nostru cu Pandurii ar fi foarte important. Dacă vom fi concentrați și determinați, putem câștiga acest joc. Sper să repetăm isprava din turul campionatului trecut, când am învins în Copou cu 3-0. Acea victorie ne-a dat aripi și a însemnat începutul ascensiunii noastre”, a declarat Prunea.

Țigănașu a devenit incert

Antrenorul Nicolo Napoli nu va conta în meciul de vineri pe Milan Mitic (suspendat) și Gomo Onduku (în recuperare), în timp ce Alex Țigănașu este incert. „Țigănașu a resimțit dureri la un antrenament. A efectuat un RMN care nu a scos nimic în evidență. Sper să nu fie nicio problemă și Alex să fie apt de joc la meciul cu Pandurii”, a completat Prunea.   
 

Publicat: 04 11. 2015, 19:13
Actualizat: 04 11. 2015, 19:14