ProSport te întreabă: de ce crezi că este huiduit Iulian Apostol de către fanii din Ghencea?

Steaua a învins aseară Sportul Studențesc la penalty-uri și s-a calificat în sferturile Cupei României, la capătul unui meci în care toți suporterii roș-albaștri și-au reamintit că Tătărușanu este omul providențial în acest sezon.

În spatele bucuriei generale, însă, un om nu putea să se exteriorizeze așa cum și-ar fi dorit. Numele lui: Iulian Apostol. Deși a trăit la intensitate maximă momentul loviturilor de departajare, întristîndu-se și bucurându-se alături de colegi, Apostol avea pe suflet piatra huiduielilor venite din partea fanilor steliști în momentul când jocul nu-i ieșea. Punctul culminant a fost atins spre finalul pelungirilor, când mijlocașul venit de la Urziceni a încercat două șuturi spre poarta lui Niculescu, ambele complet ratate și ambele acompaniate de protestele galeriei. Iar asta în ciuda faptului că au mai existat și alți steliști care nu au prins contra Sportului cea mai bună zi din carieră.

De unde i se trage lui Apostol? În mod cert de la derby-ul cu Dinamo. După ce până atunci fusese aclamat și susținut pentru evoluțiile sale, lumea lui Apostol s-a prăbușit în urma hențului făcut în careu, prin care „câinii” au deschis scorul și calea către un nou succes în fața Stelei.

Imediat după meci, fotbalistul a intrat în colimatorul patronului Gigi Becali. Acesta l-a ținut în brațe pe jucător în primele lui meciuri pentru gruparea din Ghencea, însă imediat după meciul cu Dinamo simpatia lui a cotit-o la 180 de grade, transformându-se în tir de acuzații:

„Apostol a fost blat cu Dinamo, să nu-l mai văd în prima echipă”, a anunțat șeful Stelei la toate posturile de televiziune. Dar antrenorul Marius Lăcătuș nu s-a conformat decât la partida cu Pandurii și a insistat să-l utilizeze pe Apostol contra Sportului. Însă uptura fusese deja produsă.

De aceea, Prosport te întreabă: crezi că Gigi Becali este vinovat pentru faptul că Iulian Apostol este huiduit de către fani sau de vină este pur și simplu doar lipsa de formă sportivă a jucătorului? Comentează aici!

Publicat: 28 10. 2010, 13:54
Actualizat: 30 01. 2013, 18:22