ProSport LIVE | Omul care a vrut să facă din Steaua o forță a Europei: „Cred că puteam face cel mai mare club din Europa de Est”. Ce i-a stricat planurile

This browser does not support the video element.

Marcel Pușcaș, fost președinte la Steaua în perioada 1996-1998, susține că a încercat să facă o forță din fostul club militar. Privatizarea i-a stopat însă planurile.

Steaua a fost privatizată în 1998, pe vremea când în fruntea clubului era Marcel Pușcaș. În mandatul acestuia, fosta echipă a Armatei reușise să câștige campionatul cu o echipă în care se aflau mulți jucători sub 21 de ani. Acea generație formată din jucători precum Iulian Miu, Cristi Ciocoiu, Denis Șerban, Laurențiu Reghecampf sau Laurențiu Roșu lăsa impresia că o să domine competițiile interne în anii următori.

Peste Steaua a venit însă privatizarea, iar în fruntea clubului a ajuns Viorel Păunescu. A urmat o perioadă de cinci ani în care Steaua nu s-a mai atins de titlul de campioană. Marcel Pușcaș susține că dacă n-ar fi existat acel moment, ar fi făcut din Steaua o forță a fotbalului din Estul Europei.

„Nu sunt mândru de Steaua de acum. Eu vă spun fără falsă modestie că dacă eram lăsat în pace și nu bulverări sau fără frica de privatizare, eu cred că puteam face cel mai mare club est-european, gen Șahtior sau Dinamo Kiev. Nu l-am privatizat eu, drept dovadă avem acum FCSB. Dacă eram lăsat în pace, cu staff-ul de atunci, făceam cel mai puternic club din estul Europei, gen Șahtior sau Dinamo Kiev.

Aveam nouă jucători la naționala sub 21 de ani cu care am luat campionatul. După aceea, timp de cinci ani Steaua nu a mai luat nimic. Nu e normal ca la 20 de ani să urci, să progresezi? Ai regresat cinci ani? Acea echipă trebuia să măture cinci ani în campionatul României. Se pare că FCSB nu este Steaua. Nu este, din moment ce instanța spune că nu este”, a declarat Marcel Pușcaș la ProSport LIVE.

Publicat: 18 08. 2015, 21:59
Actualizat: 19 08. 2015, 08:43