ProSport LIVE | Dezvăluiri de senzație despre fotbalul românesc: „Ne-a vândut ca pe porci. Dacă mai stăteam un an câștigam liniștiți Cupa Campionilor”

This browser does not support the video element.

La ceas aniversar, Dănuț Lupu a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre ceea ce a reprezentat Mircea Lucescu pentru cariera sa, un om care a fost mai presus decât un antrenor și și-a pus amprenta viitorului său.

Fostul internațional a făcut și o comparație cu Anghel Iordănescu, cel care a reușit rezultate foarte bune cu naționala României în 1994.

„L-am cunoscut pe nea Mircea în toamna lui 86, atunci când jucam la Dunărea Galați. Mi s-a părut un om care știe ce vrea și cu un caracter extraordinar. „Să nu mai fiu copil” a fost sfatul lui Mircea Lucescu pentru mine. A fost al doilea tată al meu. E un tată pentru cei 22-24 de jucători pe care îi are. Se interesează de probleme jucătorilor, le dă sfaturi și i-a învățat numai de bine. E singurul antrenor român care a promovat cât mai muți tineri. Să mă ierte Nea Puiu, dar el a prins o echipă făcută de alții, în schimb Mircea Lucescu a construit echipe de la zero”, a spus Dănuț Lupu la ProSport LIVE.

Lupu și-a amintit de echipa pe care o avea Dinamo în 1990, atunci când a fost eliminată în semifinalele Cupei Cupelor de Sampdoria. Linia de mijloc era formată din Sabău, Mateuț, Lupu, Lupescu și Timofte, iar Mircea Lucescu a insistat ca jucătorii să nu plece la echipe din străinătate și să mai rămână un an pentru a încerca câștigarea Cupei Campionilor.

„Nu cred că va exista o linie de mijloc precum cea de la Dinamo din 1990. Cea mai mare dorință a lui a fost să mai rămânem un an împreună, pentru că dorea să atingă punctul maxim cu acea echipă. Din păcate, când am ajuns în Italia, domnul Ianul ne vindea ca pe porci. Nea Mircea avea contract cu Pisa încă din toamnă, însă a dorit să mai rămână un an. Din păcate, alții nu ne-au lăsat. La echipa pe care o aveam în 1990 câștigam Cupa Campionilor liniștiți”, a mai spus Dănuț Lupu.

Publicat: 29 07. 2015, 11:53
Actualizat: 29 07. 2015, 20:14