ProSport confirmat! Noul director general de la Dinamo și-a dat autogol! A dezmințit comunicatul emis de clubul din „Ștefan cel Mare” și a recunoscut că sunt probleme uriașe cu banii pentru „câini”

Alex Couto, noul director general de la Dinamo, a vorbit despre problemele financiare pe care le întâmpină clubul din „Ștefan cel Mare”, confirmând ProSport și contrazicând totodată comunicatul publicat pe contul de Facebook al „câinilor” pe 13 septembrie, în care se afirma că nu există probleme cu banii.

Couto a recunoscut că sunt în continuare dificultăți cu salariile atât în rândul jucătorilor, cât și în cel al conducerii. Unii elevi ai lui Cosmin Contra au restanțe chiar și de trei luni la leafă.

Aex Couto dezminte comunicatul propriului club: Problemele cu banii pe care le are Dinamo

„Banii nu au ajuns încă, așa că nu putem face tot ceea ce ne dorim. Sperăm că banii vor veni în viitorul apropiat și să ne dezvoltăm proiectul în toate zonele.

Nu o să facem un împrumut la bancă. Noi așteptăm banii din Spania. Noi gestionăm resursele pe care le primim. Datoria noastră e să facem performanță. Lucrăm din greu alături de sponsori, dar prima injecție de capital trebuie să vină din Spania.

Da, sunt restanțe de trei luni în cazul unor jucători. Nu e o situație plăcută, nu e ușor. Toată lumea își dorește banii. Îi înțeleg pe cei care sunt nemulțumiți și chiar nervoși, dar trebuie să gestionăm bine această situație. Asta este situația.

Da, e o problemă că am făcut o promisiune, dar am vorbit cu ei și le-am spus clar că nu le voi mai promite lucruri pe care nu le pot face. Ei trebuie să înțeleagă puțin situația, să își facă treaba în cel mai bun mod posibil. Investitorii spanioli trebuie să trimită banii. Noi, de aici, gestionăm banii și muncim din greu pentru a obține sponsorizări cu diferite companii, dar primul pas e să punem lucrurile în ordine, după ce investitorii spanioli vor trimite banii”, a spus Alex Couto pentru Digisport.

ProSport a anunțat încă de acum o lună că sunt probleme cu banii

Pe 15 septembrie, ProSport a anunțat că antrenorul Cosmin Contra și directorul sportiv al „câinilor”, Rufo Collado, s-au certat serios din cauza banilor. Totul a plecat de la faptul că noii patroni spanioli nu s-au ținut de promisiune și n-au achitat salariile restante ale jucătorilor.

În urma dezvăluirilor făcute de ProSport, Dinamo a emis un comunicat de presă în care încerca se apere. Totuși, comunicatul conținea minciuni.

„Dinamo București nu are, la apariția acestui drept la replică, restanțe financiare față de jucătorii și antrenorii noștri”, scriau, pe 16 septembrie, reprezentanții clubului din „Ștefan cel Mare”

Publicat: 13 10. 2020, 23:07
Actualizat: 14 10. 2020, 02:00