Promisiunea lui Popa: „U va fi mai tare în retur”

„Mourinho de Cluj” i-a cucerit rapid încrederea lui Florian
Walter. Badea pare să aibă mână liberă la transferuri și a adus
până acum 3 jucători pe care i-a mai antrenat. După Menassel Nasser
și Elias Bazzi a venit rândul lui Marius Popa, cu care Badea a
lucrat la Internațional și Pandurii, să semneze cu „U”. „Ne-am
înțeles foarte repede. E bine atunci când te vrea antrenorul, dar
eu am venit în primul rând pentru că „U” e o echipă cu nume în
țară. E una dintre echipele din provincie de mare tradiție”, spune
Popa. Știe că „U” are 33 de goluri primite și doar Sportul, ultima
clasată a luat mai multe (34), dar spune că va repara această
problemă.

„Sper să rezolvăm acest aspect, împreună cu apărarea. De asta am
venit. Sunt mulți jucători noi la „U”, dar vine bine această pauză
și cred că din retur echipa va fi mai puternică”,
crede
portarul care a fost în lotul României la ultimul turneu final al
„tricolorilor”, EURO 2008.

Transferul lui Marius Popa îl va scoate din lot cel mai probabil pe
Huțan, portarul care a fost titular în ultimele 10 etape.
„Concurența cu Matache va fi bună pentru echipă. Întotdeauna am
avut concurență pe unde am fost”, a spus Popa.

11
selecții la naționala României are Marius
Popa

Ungurușan
mai rămâne doi ani

Fundașul dreapta al „șepcilor roșii” a semnat ieri prelungirea
angajamentului cu „șepcile roșii”, chiar dacă inițial a jucătorul
n-a dorit să-și prelungească contractul care expira în vara anului
viitor. Walter l-a convins ieri să rămână pe jucătorul care
evoluează la „U” din 2006.

Publicat: 16 12. 2010, 14:17
Actualizat: 16 12. 2010, 14:18