Profesorul Pustai: „Sper ca jucătorii să joace în continuare cu mintea limpede, să nu uităm că fotbalul este un joc”

Cristi Pustai s-a declarat mulțumit de punctul câștigat de echipa sa în fața celor de la Viitorul, mai ales că giuleștenii au jucat cu doi jucători mai puțini încă din finalul orimei reprize.

Antrenorul Rapidului i-a felicita pe jucătorii care au rezistat până la finalul partidei fără să primească gol, dar i-a și  criticat pe Daniel Niculae și Josl, jucătorii eliminați de centralul partidei.

La primul meci din postura de antrenor pe Giulești, Pustai a rămas plăcut impresionat de galeria Rapidului care a pus presiune pe adversari și și-a încurajat echipa pe tot parcursul jocului.

„Din păcate nu am reușit să câștigăm acasă, ne-am fi apropiat foarte repede de linia de supraviețuire. Îmi felicit jucătorii care au rămas pe teren până la final, nu îi felicit pe cei care au luat cartonașe roșii, nu e normal să-ți lași coechipierii într-o asemenea situație. Nu cred că au avut situații de gol, ne-am apărat foarte bine în repriza secundă. L-am pierdut pe Rui, executantul de faze fixe și asta s-a văzut. E primul punct obținut de mine pe Giulești, mă bucur pentru acest context, deși îmi doream mult mai mult. Ar fi păcat ca Rapidul să nu se găsească și anul viitor în Liga 1, publicul a fost fantastic. Giuleștiul crează presiune, e bine că am ajuns Ceahlăul din urmă și nu trebuie să ne pierdem răbdarea, mai avem 15 meciuri importante. Sper ca jucătorii să joace în continuare cu mintea limpede, să nu uităm că fotbalul este un joc”, a spus Cristi Pustai pentru Digi Sport.

Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a 19-a a Ligii I, partidă în care giuleștenii au evoluat în repriza secundă cu doi jucători mai puțin după eliminările lui Daniel Niculae și Tomas Josl.

Daniel Niculae a fost eliminat în minutul 41, după ce l-a faultat pe Bănel Nicoliță. El a primit inițial cartonașul galben, însă apoi arbitrul George Găman i-a acordat cartonașul roșu. În minutul 44 a fost eliminat Josl, după un fault asupra lui Cătălin Munteanu. Josl mai avea un cartonaș galben, în minutul 15.

Publicat: 02 03. 2015, 23:07
Actualizat: 02 03. 2015, 23:08