Probleme de familie! Kone e somat să se mute în Franța!** De ce ar putea claca închizătorul lui Dinamo

Cele patru puncte obținute de Dinamo în primele două runde ale sezonului de primăvară al Ligii I nu i-au mulțumit pe șefi. Aceștia consideră că mai mulți fotbaliști nu se ridică la nivelul arătat în tur, unul dintre cei dați drept exemplu fiind Kone. Totuși, acționarii așteaptă ca africanul să-și rezolve problemele din familie care se pare că îl macină în ultimul timp.

Situația dificilă pe care Kone o traversează în viața personală și-a lăsat amprenta și pe jocul mijlocașului defensiv, care riscă să-și piardă locul de titular la Dinamo dacă va continua pe aceeași linie.

Soția îl vrea în Franța

Încăpățânarea lui Kone de a nu semna un nou contract cu roș-albii are și un substrat, în afara celui financiar. Soția africanului nu mai vrea ca acesta să continue în România, ci îl îndeamnă pe partenerul său de viață să accepte una din ofertele pe care le are din Franța. Asta mai ales în condițiile în care consoarta fotbalistului n-a fost la București decât în vizită, ea locuind în prezent la Paris. Prins la mijloc, între familie și echipă, Kone pare să clacheze. Situația este cu atât mai gravă cu cât copilul lui Djakaridja este bolnav de două săptămâni, iar acest lucru se adaugă la presiunea apărută pe marginea discuțiilor despre scadența contractului său cu Dinamo.

Nu s-a antrenat nici ieri

Djakaridja Kone are la rândul lui probleme cu sănătatea. După partida de la Târgu Jiu, meci în care a fost unul dintre cei mai slabi dinamoviști, ivorianul resimte unele dureri la piciorul drept. Este vorba de o contractură care l-a ținut departe de teren toată săptămâna, chiar și ieri, Kone nefiind prezent la ședința de pregătire. Totuși, staff-ul medical crede că fotbalistul de culoare se poate recupera pentru partida cu Sportul, șansele de a fi pe teren fiind peste 80%.

65 de meciuri a strâns Kone în Liga 1, toate în tricoul lui Dinamo, timp în care a marcat de patru ori

7.000 de euro lunar i-a oferit Dinamo salariu lui Kone pentru o nouă înțelegere. Acestei sume i se mai adaugă bonusuri de performanță

Publicat: 16 03. 2012, 11:27
Actualizat: 16 03. 2012, 11:28