„Problema Tănase” nu are variante pentru Gigi Becali!** Patronul Stelei știe una și bună: „Joacă acolo unde vreau eu, fără artificii! E ORDIN!”

După victoria chinuită din deplasarea de la Mioveni, Gigi Becali a avut o serie de reproșuri la adresa antrenorului Ilie Stan. Unul dintre acestea era legat de poziționarea lui Cristi Tănase în centrul liniei de mijloc, post pe care acesta nu a dat un randament deosebit. Fostul selecționer Anghel Iordănescu îl contrazice și spune că mutarea lui Ilie Stan nu a fost una greșită, dar că Tănase este încă insuficient de matur pentru a deveni jucătorul versatil de care are nevoie Steaua.

„Tănase poate juca atât în centru, cât și în bandă, însă în mijlocul liniei defensive cred că este locul lui. Are însă probleme în ceea ce privește maturitatea sportivă. El trebuie să crească, pentru a ajuta atât Steaua, cât și echipa națională”, a spus Iordănescu la DigiSport.

În ciuda acestei explicații oferite de Iordănescu, Gigi Becali nu se lasă convins și spune că îl va obliga pe Ilie Stan să-l așeze pe Tănase în banda stângă la meciurile viitoare.

„Ilie mi-a spus că vrea el să joace cu Tănase în centru și am zis bine. Dar eu știam că acolo nu este locul lui, pentru că îl am de trei ani la echipă și l-am încercat pe toate posturile, ăsta este cel mai potrivit pentru el. Doar nu e Ilie Stan Dumnezeu, să improvizeze el după doar două luni. Gata cu artificiile! I-am spus și că nu-l mai vreau pe Rusescu la mijloc, că îl avem pe Chipciu acolo, pe Costea. Nu o să-i mai vedeți pe posturile astea pe acești jucători, pentru că eu dau ordin”, a spus Becali la Sport.ro.

Publicat: 05 03. 2012, 17:45
Actualizat: 05 03. 2012, 17:46