„Prințul” se face om de afaceri

Adrian Cristea își dorește să devină alt om. Atât ca fotbalist,
cât și în viața de zi cu zi. Dacă, până acum, părea plictisit de
profesie și chiar de viață, noul sezon pare să-l fi transformat
radical pe cel poreclit Hagi. Mai nou, vrea să facă și bani din
comerțul cu mobilă.

„Prințul” și-a dat seama că viața de fotbalist este scurtă și că nu
a câștigat la Dinamo cât și-ar fi dorit până la 26 de ani. Sfătuit
de apropiați, dar și de șefii de la Dinamo, mijlocașul a sfidat
criza financiară și s-a lansat în afaceri împreună cu un prieten,
cei doi investind în jur de 100.000 de euro într-un business în
orașul de baștină, Iași. Este vorba de mai multe hale de desfacere,
în care „Prințul” vinde mobilă și tâmplărie PVC.

„Prinț”
fără avere

Adrian Cristea are la Dinamo un salariu anual mai mic de 100.000 de
euro, declarând de multe ori că ar vrea să câștige mai bine de
atât. În ultimul timp, fotbalistul a fost văzut la volanul unei
mașini Honda primită de la club sau chiar conducând automobilul
iubitei sale, Bianca Drăgușanu. Din ce a strâns până acum din
fotbal, dinamovistul și-a achiziționat un apartament în blocul
construit în cartierul Titan de către Florian Walter, fostul
acționar din „Groapă”, actualul patron al Universității Cluj.

Publicat: 24 09. 2010, 08:06
Actualizat: 24 09. 2010, 08:12