Prinț de împrumut?** Becali vrea să-l aducă și pe Adrian Cristea! Singura variantă în care Walter acceptă mutarea

Florian Walter nu e de acord cu varianta împrumutului, el preferând un transfer definitiv

Sfârșitul telenovelei „Wesley la Steaua” face loc în grila de programe Steaua TV uneia noi. Sezonul doi al serialului „Adrian Cristea în Ghencea” revine în atenția publicului, după o altă încercare care a avut loc acum un an, de data aceasta cu o implicare serioasă din partea lui Gigi Becali. Patronul Stelei l-a contactat pe omologul său de la Petrolul, Florian Walter, pentru a-i cere „creierul” de care roș-albaștrii au declarat în repetate rânduri că au nevoie.

Becali îl vrea pe „Prinț” doar sub formă de împrumut până în iarnă. Astfel, Steaua ar fi acoperită la mijlocul terenului în cazurile unor accidentări sau suspendări, în condițiile în care este angrenată în trei competiții, prezența în grupele Europa League fiind aproape sigură. Răspunsul primit de omul cu banii de la Steaua este unul negativ. Până acum, nici Walter, dar nici Cristea nu sunt de acord cu tranzacția. Singura variantă în care Becali ar avea șanse de succes este, conform surselor ProSport, cea în care ar scoate din buzunar o sumă importantă de bani pentru un transfer definitiv.

„Nu e disperat după femei!”

Fript de Mihai Costea din pricina relației cu Daniela Crudu, patronul Stelei este liniștit în ceea ce privește posibila sosire a altui playboy mioritic. „Cristea e cuminte, nu se stresează prea mult cu femeile, ele îl sună pe el. Costea era disperat, o suna pe Cruduța mereu, o punea
să-și facă poze cu locul în care e, i-a luat mințile”, a spus finanțatorul roș-albaștrilor. Cu toate acestea, noutățile din lumea mondenă îl dau pe Adrian Cristea ca fiind despărțit de Bianca Drăgușanu, pe „lista de așteptare” a mijlocașului fiind deja înscrise numele a mai multor starlete din România.

Publicat: 15 08. 2012, 08:56
Actualizat: 15 08. 2012, 08:57