Principiile lui Barbu!** „Eu comand, jucătorii execută!”

Marin Barbu și-a luat în primire echipa, cele șase etape
rămase de jucat, pentru Astra, fiind unele în care, antrenorul a
avertizat că „nu pot face minuni, dar sper să salvez echipa”. Prima
problemă, pregătirea fizică, doi – trei jucători acuzând probleme
musculare după ședința de dimineață!
„Magiun” a anunțat principiile după care încearcă să găsească
„rețeta” salvatoare, anunțând că: „nu facem dialog prea
mult, eu comand ei execută; cine nu respectă programul îl frigem
acolo unde-l doare, adică la buzunar, nu mă cert, nu îl înjur.
Astea șase etape, nu avem familii, nu avem probleme, stăm în
cantonament, mai trecem pe la biserică și nu pierdem nopțile, liber
avem o zi, nu câte trei, apoi, atmosfera trebuie să fie bună.
Fotbalul se joacă și de plăcere, iar eu parcă am găsit jucătorii
Astrei un pic demoralizați, cu capul în pământ, inhibați; o să mai
trecem și pe la o biserică să ne rugăm; dacă e nevoie folosim și
autobaza, ca să luăm puncte, că știți cum se spune, ratările se
uită după a doua bere, clasamentul se face pe puncte
” –
acestea au fost „Planurile” lui Barbu, un antrenor conștient de
ceea ce-l așteaptă, dar pregătit și încrezător în ceea ce va
urma.
Aici, la Astra, dacă se va dori, la anul, cupele europene,
trebuiesc vreo 20 de fotbaliști, dacă se vrea salvarea, trebuiesc
7-8, acum este foarte greu cu 12-13 jucători de câmp valizi.
Străini nu ar trebui să vină decât dacă sunt ca aia de la CFR, care
cred că va lua campionatul, ca Moraes de la Bistrița sau cum e
Kapetanos, așa cred eu. Am acceptat oferta Astrei imediat nu pentru
bani, pentru că eu am avut la alte echipe contract mai bun, dar să
fii în divizia A este totul. Cu cât antrenezi mai jos, cu atât este
mai greu pentru un antrenor, iar în liga I nu se ajunge deloc ușor,
așa că nu am stat pe gânduri, este șansa mea, dacă salvez echipa se
activează încă doi ani de contract, dacă retrogradăm, Doamne
ferește, eu sunt gata să readuc echipa în primul eșalon, în primul
sezon
” -a declarat Barbu.
Marian DIMA
Publicat: 21 04. 2010, 17:57
Actualizat: 21 04. 2010, 18:22