Primit cu manele** în vestiar!

Colegii lui Cristi Tănase au aflat și ei azi-dimineață despre
pățania fotbalistului și i-au făcut o primire neobișnuită în
vestiar, înainte de antrenamentul de ieri.
Vizibil afectat și cu capul plecat, Tănase a mers la antrenament
fără a ști ce i se pregătea. Imediat ce a pătruns în vestiar,
steliștii au început să-i fredoneze manele, urmate de diverse
dedicații și bani aruncați către el.

Surpriza colegilor l-a mai destins pe Tănase, care a început să
zâmbească: „A fost caterincă. Săracu’, la câte a pățit în ultimul
timp, trebuia să fim alături de el. Suntem o familie și ne ajutăm
și la bine, și la rău”, au povestit surse din vestiar. Această
surpriză a ajuns și la urechile lui Stoichiță, care s-a amuzat
copios pe seama lui Tănase, poreclit de colegi „Dodel”.

Tot ieri, la ședința de pregătire, Stoichiță și Panduru au
discutat în particular cu fotbalistul. Staff-ul tehnic a decis ca
jucătorul să fie amendat cu 10% din salariu, pentru că așa prevede
Regulamentul de Ordine Interioară. Asta înseamnă că el va fi „ars”
cu 12.000 de euro, dacă nu cumva se opune Becali.

Ce
spun cititorii pe www.prosport.ro

„Tănase nu merită tricoul cu numărul 6 al lui Mirel… Rușine,
nu ești demn de tricoul ăla! Cu banii pe care i-au dat pe Tănase îl
plăteau pe Mirel regește și aveam și acum un căpitan adevărat.
Faceți curățenie în lot!” -Trimis de Mike

„Crăpați de invidie, lăsați băiatul în pace, ce aveți
voi treabă cu ce face el în timpul liber? Oricum, e mult mai bun
decât mulți titulari de la Steaua”
-Trimis de Bomba
sexy

„S-a trezit peste noapte la Steaua, în București, iar el
petrece peste măsură, în loc să se țină de treabă și să aibă grijă
de el. Ce noroc au unii și nu sunt recunoscători pentru
asta”
– Trimis de Jiji

„Așa se explică de ce nu a arătat nimic la Steaua până
acum. Dacă nu-l trezește cineva la realitate, pierde Gigi aproape 2
milioane de eur
o” – Trimis de Albelda

„Lăsați-i în pace pe fotbaliști! Când
vre
ți să se distreze și ei? Acum e momentul,
pentru că au bani și sunt tineri” –
Trimis de Matahari

Publicat: 11 12. 2009, 08:19
Actualizat: 11 12. 2009, 08:35