Primii trei căpitani ai Politehnicii Iași și-au prelungit contractele! Noua perioadă pe care au semnat jucători lui Flavius Stoican

Trei dintre cei mai importanți fotbaliști ai Politehnicii Iași și-au prelungit contractele cu gruparea din Copou până în vara anului 2020. Cosmin Frăsinescu, Ovidiu Mihalache și Ionuț Cioinac, practic primii trei căpitani ai echipei ieșene, au acceptat propunerea conducerii de a-și prelungi cu încă un sezon contractele scandente în vara acestui an.

Frăsinescu și Mihalache (foto, alături de președinte Adrian Ambrosie) formează unul dintre cele mai longevive cupluri de fundași centrali din Liga 1, cei doi având împreună peste 550 de meciuri, dintre care peste 280 în tricoul Politehnicii Iași.

Ieșeanul Marius Mihalache are 156 de meciuri jucate pentru Politehnica, în care a marcat 6 goluri. Este unul dintre puținii jucători din lotul actual care au evoluat la Poli și în liga secundă. De-a lungul carierei, a adunat peste 200 de meciuri în Liga 1!

La rândul său, Cosmin Frăsinescu, noul căpitan al echipei după plecarea lui Andrei Cristea la Craiova, este în acest moment unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Liga 1. A jucat în peste 350 de meciuri în primul eșalon, 127 dintre acestea în tricoul alb-albastru al Politehnicii, pentru care a marcat de 4 ori!

Mijlocașul devensiv Ionuț Cioinac, 28 de ani, va continua și el la Iași cel puțin până în iulie 2020. Venit în vara anului 2017 de la Pandurii Târgu Jiu, Cioinac a adunat 50 de prezențe în tricoul Politehnicii, marcând un gol.

Publicat: 04 02. 2019, 11:21
Actualizat: 04 02. 2019, 11:22