Primele semne ale ‘politicii’ din iarnă!** CFR – mutări falimentare, Steaua mărește ecartul față de urmăritoare. Capitolul la care Becali îi dă ‘clasă’ pentru prima dată rivalului Paszkany

Steaua și CFR Cluj sunt de departe cele mai bogate echipe din Liga 1. Nu doar din punctul de vedere al bugetelor de care cele două echipe beneficiază, ci și din cel al valorii loturilor.

Steliștii și clujenii au mers cap la cap în toamnă, în ceea ce privește cele două aspecte. Ardelenii au avut o evaluare a lotului de peste 36 de milioane de euro, dar au fost depășiți la începutul toamnei trecute de marea rivală din București. Cu un lot estimat la peste 40 de milioane de euro, Steaua este lider detașat în Liga 1.

Clujenii au avut un parcurs de senzație în Liga Campionilor, dar ratarea calificării în primăvara Ligii a dus, ca de fiecare dată, la schimbarea politicii clubului. Bastos și Sougou, doi dintre fotbaliștii cei mai valoroși ai echipei, au fost cedați, iar CFR nu a mai avut forța să continue cursa în Europa League, acolo unde au fost eliminați de Inter.

De partea cealaltă, Steaua a avut o toamnă de vis în Europa League, dar echipa condusă de Reghecampf a continuat cu succes și în primavara europeană. Eliminarea lui Ajax a fost una dintre surprize, iar dubla cu Chelsea nu putea rămâne fără consecințe în dreptul imaginii clubului.

Politicile celor două rivale au fost însă total opuse în iarnă. CFR se chinuiește în campionat, Steaua defilează și anunță alte mutări de forță pentru vară.

Aceste lucruri au ecouri și în evaluarea celor două loturi. Pentru prima dată dupa mult timp, lotul CFR-ului începe să scadă în estimările celor de la transfermarkt, site de specialitate în acest domeniu.

Dacă în decembrie media cotelor jucătorilor clujeni era de 1.254.286 de euro, după numai două luni echipa lui Paszkany înregistreaza prima scădere, e drept că sensibilă, la acest capitol:

1.127.344 euro este media actuală a cotelor jucătorilor CFR-ului

De partea cealaltă, Steaua, care beneficiază și de expunerea pe care jucătorii o au la națională, își menține marja de creștere

1.427.586 era media cotelor steliștilor în decembrie 2012, cam tot atât cât este și la finalul lui februarie 2013

Publicat: 26 03. 2013, 20:27
Actualizat: 26 03. 2013, 20:32