Prima reacție a lui Dumitru Cardoso la interesul lui Gigi Becali, care vrea să-l transfere la FCSB!

Dumitru Cardoso (27 de ani), fotbalistul lui Gaz Metan Mediaș, a reacționat la intenția lui Gigi Becali (61 de ani) de a-l transfera la FCSB, după prestațiile avute alături de trupa lui Edi Iordănescu (42 de ani). Fostul atacant de la Napoli spune că nu se gândește momentan la un transfer și vrea doar să-și facă treaba în continuare în Ardeal.

Gigi Becali a dezvăluit că dorește să-l transfere pe Nicolao Dumitru Cardoso, atacantul ajuns în România, la Gaz Metan Mediaș, după mai multe echipe bifate în străinătate. Prestațiile atacantului cu bunici români l-au făcut pe latifundiarul din Pipera să-și aplece privirea către el și să plănuiască un transfer al său, dar Cardoso își păstrează concentrarea la munca de la Gaz Metan.

„E prea devreme sa vorbim despre un transfer. Eu trebuie sa muncesc si sa-mi fac jocul cat mai bine, sa am continuitate. Acestea sunt obiectivele mele. Am venit la Medias sa joc, nu m-am uitat la bani. Am avut bafta ca am avut contracte mai mare cand eram mai tanar”, a spus Dumitru Cardoso, conform fanatik.ro.

Gigi Becali a anunțat că e cu ochii pe doi fotbaliști de la Gaz Metan, Cardoso și Boubacar Fofana. „Cred că o să îl iau pe Dumitru, dar nu este atacant. Mie îmi place celălalt de la Gaz Metan, care nu e atacant. Mijlocaş… Mijlocaşul ăla înalt, nu ştiu cum îl cheamă, e de culoare neagră. Fofana. Mie îmi place, e fotbalist adevărat, ţine mingea la picior, nu are nicio teamă, nu pierde mingi. Mie îmi plac jucătorii care nu pierd mingi. Trebuie să-l luăm (n.r. – pe Cardoso), că ăla e român, normal că trebuie să-l luăm. Am pus ochii pe el, dar şi Fofana îmi place. O să vedem ce-o vrea Domnul”, a spus Gigi Becali pentru Pro X.

Dumitru a marcat două goluri și a livrat trei pase de gol în șase meciuri jucate în toate competițiile la Gaz Metan Mediaș în acest sezon. Transfermarkt îl cotează pe atacantul cu origini românești la 400.000 de euro în acest moment.

Publicat: 04 10. 2019, 21:03