Prima de victorie pentru succesul din Ghencea:** bere și promisiuni :)

Fanii Rapidului nu au avut posibilitatea să-și încurajeze echipa
la meciul cu Steaua, iar George Copos a decis să rămână și el la
televizor. Victoria din Ghencea l-a scos din casă pe patron, care
i-a vizitat pe jucători la ProRapid. Le-a oferit o bere și le-a
promis că le va da salariile restante!

Petrecerea începută de rapidiști în autocar imediat după meci a
fost continuată și la ProRapid, acolo unde au avut parte de un
vizitator-surpriză. Responsabil pentru șocul de la echipă din urmă
cu două etape, Copos a revenit la sentimente mai bune și le-a făcut
cinste fotbaliștilor, pe care îi conduce cu câte o bere și cu multe
promisiuni. Chiar dacă Pancu și compania sperau că bossul de la ANA
ar putea să-i dea pe spate cu o primă, au avut parte doar de un
discurs „clasic”. „Bravo, băieți! Ați făcut un meci mare și
acum suntem aproape de Europa. Nu vă mai gândiți la bani. Vă promit
că vom rezolva problema cât mai repede. Meritați!”.

Copos
renovează Giuleștiul pentru Europa

Golul lui Pancu a dus Rapidul foarte aproape de o calificare în
Europa League. În cazul în care giuleștenii se vor califica până la
urmă în cupele europene, ar fi nevoiți să se mute pe un alt stadion
sau bătrânul Giulești să intre în renovări capitale. Copos promite
totuși că Rapid nu va pleca de pe arena proprie: „Locul nostru e în
Giulești, nu vom pleca niciodată de acolo. Cu unu-două milioane de
euro putem renova stadionul!”.

„După o victorie a Rapidului, vin cu plăcere la muncă,
mai ales după o victorie împotriva Stelei. Jucătorii Rapidului sunt
de Champions League!”

George Copos, patron Rapid

Copos se îmbogățește din hoteluri, dar salariile tot
întârzie!

George Copos traversează o perioadă extrem de fericită. După ce
l-a demis pe Marius Șumudică, Rapid a reușit să bată la Pandurii și
mai ales pe Steaua, iar acum patronul giuleștenilor are parte de
reușite și în afaceri. Laura Ursu, directorul de vânzări al ANA
Hotels, a anunțat că veniturile celor trei hoteluri din Poiana
Brașov ale lui George Copos s-au majorat cu 18% în primul trimestru
al acestui an, față de cele din 2010.

Rada a
văzut meciul și în reluare!

Două meciuri, două victorii. Acestea sunt cifrele lui Marian
Rada de la revenirea ca antrenor principal al Rapidului, iar după
Ghencea s-a și lăudat: „Doar trei oameni au câștigat aici
cu Rapid: eu, Mircea Lucescu și Viorel Hizo”
. Extrem de
fericit că a dat lovitura în Ghencea, principalul giuleștenilor nu
a putut să doarmă în noaptea de după meci. Pentru a umple timpul,
Rada a urmărit partida în reluare la Digi Sport de la ora două la
patru dimineața!

Fanii
Rapidului dau Jandarmeria în judecată

Rapidiștii nu au mai primit bilete la meciul cu Steaua din
Ghencea, dar au fost totuși prezenți la derby. Liderul fanilor
giuleșteni, Vali Bulgaru, a anunțat că după ce 50 de suporteri au
fost evacuați, intenționează să dea Jandarmeria în judecată:
Nu există nicio bază legală. Nu aveau niciun semn al
clubului Rapid, nici fular, nici steag, nimic. Au fost scoși afară
doar pentru că au scandat «Forza Rapid!». Am fost 286 de rapidiști
la meci”.

George
Copos: „Conducerea a greșit cu Spadacio”

Fericit după victoria cu Steaua, George Copos nu a uitat și de
problemele interne ale clubului pe care îl conduce. Bossul
giuleștenilor a trimis la finalul meciului câteva acuze voalate
către Dinu Gheorghe. „Conducerea Rapidului a greșit grav cu
Spadacio. Nu trebuia să plece!”
, au fost vorbele
patronului Rapidului. Copos a comentat și posibilitatea ca
brazilianul să ajungă de la vară la Steaua: „Spadacio
iubește prea mult Rapidul ca să meargă la Steaua”.

Publicat: 06 05. 2011, 08:41
Actualizat: 06 05. 2011, 12:57