Povestea unui penalty istoric:** „Go home England!”

Ionel Ganea a avut ieri rol de arbitru. Țălnar a împărțit echipa
în două, unii la alergări, iar alții la fotbal. Apoi s-a făcut
rocada. „Ganezul”, împreună cu Bozzini, a rămas la terenul
improvizat într-o poiană din pădure, în timp ce principalul a
cronometrat timpul celorlalți. În schimbul de tură, fostul atacant
a organizat o sesiune de penalty-uri la poarta apărată de italianul
care are în subordine goalkeeperii din „Groapă”. „Hai, Claudio,
să-ți arăt cum am dat la Euro 2000, în meciul cu Anglia”.

„La pauză îi dădeam penalty-uri lui Prunea”

Două șuturi lângă bară, unul scos de tehnicianul cu portarii și
unul imparabil, apoi fostul internațional își începe povestirea.
„Nu eu trebuia să bat atunci, dar am zis că așa o să intru în
istoria echipei naționale. Am luat-o, am șters-o, am dat-o! Emoții?
Nimic!”, își amintește dinamovistul. Intrat în minutul 75 în locul
lui Adrian Ilie, „Găniță” spune că a simțit momentul din finalul
meciului. „La pauză i-am tras penalty-uri lui Prunea. Nu mi-a
apărat niciunul. În momentul în care arbitrul a arătat punctul cu
var, m-am uitat la Dorinel Munteanu, care tremura din toate
încheieturile. Și așa am pus mâna pe minge. După aia, strigam către
tribune: «Go home, England, go!»”. Bozzini sare dintr-un buștean în
altul, iar ceilalți dinamoviști vin de pe munte. Ganea se oprește
și revine la vocea de antrenor: „Luați vestele de acolo și hai să-i
dăm drumul!”

„Huliganii englezi au
strigat tot meciul: «Come on, England!». La final, noi toți urlam
de bucurie: «Go home, England!»
„, Ionel Ganea,
antrenor secund Dinamo

Minus
23 de grade la Brașov

Problemele elevilor lui Cornel Țălnar se diversifică, roș-albii
întâmpinând dificultăți nu doar din cauza exercițiilor fizice.
Ieri, la primele ore ale dimineții, la Brașov s-a înregistrat cea
mai scăzută temperatură din România, -23 grade Celsius, frigul
fiind exact la limita suportabilității pentru fotbaliști, care au
beneficiat de o creștere a temperaturii cu câteva grade la ora
ședințelor de pregătire. Veștile proaste abia acum încep pentru
dinamoviști, care mai au încă trei zile de cantonament, deși în
țară s-a instituit cod galben din cauza gerului, minima urmând să
fie de -27 de grade Celsius noaptea.

„Săgeată” bagă spaima în adversari

Juniorul adus de tatăl lui Gabi Tamaș să se antreneze cu Dinamo a
aflat ieri rigorile și greutățile existente la ședințele
roș-albilor. Mai precis, tânărul fotbalist a încercat să îl
deposedeze pe Marius Niculae (foto), care a răspuns printr-o contră
executată perfect, spărgându-i nasul adversarului său. Câteva
minute mai târziu, fundașul de la Dinamo II, Oltean, a încercat să
îl tatoneze pe „Săgeată”, fără însă a se apropia de el. „Marius,
cred că îi este frică de tine!”, s-a amuzat, de pe margine,
secundul Ionel Ganea. „Cred că da!”, a râs apoi și Niculae.

Primul
meci în 2010

În această dimineață, de la ora 11:30, pe stadionul Carpați din
Brașov, Dinamo susține primul amical al anului, cu Unirea
Tărlungeni, formație care activează în Liga a III-a. Mâine, seria
meciurilor amicale va continua, partenera fiind FC Râșnov. Partida
se va disputa de la 11:30, la Râșnov. În aceste două teste se va
decide practic numele jucătorilor care vor fi opriți pentru
cantonamentul din Antalya (28 ianuarie – 11 februarie).

Publicat: 23 01. 2010, 11:44
Actualizat: 23 01. 2010, 11:49