Povestea tristă a unui portar român!** Acum 4 luni făcea minuni în Europa, acum nu mai joacă nici în Liga 1

După un început fulminant de sezon, în care și-a condus echipa, Gaz Metan Mediaș, spre cea mai mare reușită din istorie, eliminarea din Europa League a formației germane Mainz, Răzvan Pleșca părea să fie un titular incontestabil al Gazului.

Cu toate acestea, vremurile s-au schimbat repede, „minunile” au fost uitate, iar Pleșca nu își mai găsește locul în poarta trupei lui Pustai, apărată de Cosmin Vâtcă în ultimele 5 etape. Pleșca își păstrează, totuși, modestia care l-a consacrat și declară că e singurul vinovat pentru faptul că a pierdut poarta.

„La începutul sezonului eram în formă foarte bună și am avut noroc. În ultima vreme nu am mai fost în formă așa bună și nici norocul nu a ținut cu mine. Nu sunt supărat, Cosmin își face treaba foarte bine. Nu am cerut explicații conducerii sau antrenorului, sunt conștient că nu am mai fost în forma în care eram”, spune Pleșca.

„Nu mă gândesc să plec”

Râvnit de mai multe echipe din Liga I după meciurile foarte bune pe care le-a făcut, Pleșca spune că nu s-a gândit în niciun moment să plece de la echipă și că, deși e pe banca de rezerve, nu ia în considerare un transfer din acest motiv.

„Nu mă gândesc să plec de la echipă, iar dacă aș pleca, aș pleca din alte considerente. Nu am avut nicio ofertă din Liga I, nici nu am știut că m-au lăudat conducătorii, poate dacă știam îi contactam. Cât despre Germania, aș vrea eu să fi auzit vreo echipă de acolo de mine, măcar din Zweite Bundesliga, dar nivelul acela e mult prea mare pentru mine, chiar dacă am apărat bine cu Mainz”, afirmă realist portarul care a împlinit vineri vârsta 29 de ani.

„Anul trecut a fost apogeul”

Deși în sezonul trecut Gaz Metan a venit de nicăieri și a produs supriza, ocupând locul 7 și, printr-o conjunctură favorabilă un loc de Europa League, chiar și jucătorii medieșeni par să creadă că anul acela a fost mai degrabă un caz izolat. Pleșca este de părere că locul 7 de sezonul trecut a fost un punct maxim pentru echipa sa.

„Sezonul trecut a fost cel mai bun din istoria echipei, apogeul, dar noi rămânem o echipă mică, dacă nu se schimbă ceva, mi-e greu să cred că putem repeta performanța. Obiectivul este locul 7 pentru acest an, dar nu mi se pare realizabil. Mai degrabă cred că avem o șansă la Cupa României, poate reușim o nouă calificare în Europa. Din păcate, a dispărut stabilitatea financiară. Anul trecut eram singura echipă care nu avea întârzieri și asta a făcut diferența. Acum, au fost probleme mai mari și asta se simte”, admite, în încheiere, Pleșca.

Articol scris de Mihai Cinpoeru

Publicat: 27 11. 2011, 12:18
Actualizat: 27 11. 2011, 13:00