Povestea dinamovistului care a fost jucător în Premier League doar câteva ore: „Am semnat prin fax la Borcea în birou”

Marin Tomasov,Cristian Pulhac,Victor Sergiu Homei.

Sergiu Homei (32 de ani), fundaș care a fost legitimat la Dinamo între 2007 și 2013, fiind împrumutat la mai multe echipe, a povestit cum a devenit jucătorul lui West Ham, formație din Premier League, pentru doar câteva ore.

Totul s-a întâmplat în 2009, când „câinii” s-au înțeles cu West Ham și fotbalistul semnase chiar și contractul. Mutarea a picat din cauza unei reguli din Anglia, care specifica faptul că jucătorul trebuie să aibă 75% din meciurile naționalei de tineret pentru a obține permisul de muncă.

„Am semnat contractul prin fax”

„Am fost sunat într-o după-masă de domnul Cristi Borcea și mi-a spus că mă așteaptă la birou, la club. Acolo ei erau deja pregătiți, aveau contractul din Anglia, țin minte că eram tânăr și când am văzut atâtea foi nu știam ce se întâmplă, iar ei mi-au spus că s-au înțeles cu West Ham și voi fi cedat acolo. Erau domnul Borcea și Tică Dănilescu, din ce îmi amintesc. Am semnat contractul, am citit doar lucrurile importante, ce te interesează până la urmă: salariul, bonusuri, dacă joci etc.. Contractul era cam de 10 ori mai mare decât la Dinamo.

Din ce îmi amintesc, eu urma să plec a doua zi la Londra, doar că seara am fost anunțat că din cauza unei legi care era activă a picat. Din cauza asta nu am putut obține permisul de muncă și totul a căzut pe moment. Nu am înțeles niciodată, după o jumătate de an, un an, nu a mai fost nicio discuție. Contractul devenise nul. După ce am fost căutat de un club ca West Ham United, mă pregăteam cu gândul că nu a fost să fie acum, dar în următoarea perioadă de transferuri o să prind ceva în altă parte. Tot ceva la nivel foarte bun, dar asta nu s-a mai întâmplat. Cel puțin eu nu am mai aflat de nicio discuție”, a declarat Homei la Gsp.

  • 19 meciuri a jucat Sergiu Homei pentru Dinamo
Publicat: 10 04. 2020, 15:48
Actualizat: 10 04. 2020, 15:55