Post inedit pentru Junior Morais la al doilea meci la FCSB: „A fost foarte greu!” Brazilianul, optimist înainte de Plzen

ACS Poli – FCSB 0-1. Vicecampioana s-a impus la limită în ultimul meci disputat înainte de confruntarea cu Viktoria Plzen, din preliminariile Champions League.

A fost o partidă în care Nicolae Dică și-a permis să improvizeze și l-a folosit pe brazilianul Junior Morais pe un post mai puțin obișnuit: închizător.

La finalul partidei, fundașul venit de la Astra a precizat că i-a fost mai greu pe noua poziție, dar că postul de închizător nu reprezintă chiar o necunoscută pentru el.

„A fost un meci foarte greu cu o poziție nouă pentru mine. Am mai jucat însă la Astra pe acest post. Mă bucur că am ajuns la meciul 200 în Liga 1. A fost și foarte cald astăzi, a fost mai greu, dar echipa a meritat să câștige.

Suntem foarte optimiști înainte de Plzen. Trebuie să muncim de mânie, iar la meci să ajungem cât mai bine.

Mă bucur că am câștigat astăzi pentru ziua de mâine (n.r. va împlini 31 de ani). A fost un cadou foarte mare„, a declarat Junior Morais la Digi Sport, imediat după meci.

 

Publicat: 21 07. 2017, 23:14
Actualizat: 21 07. 2017, 23:15