Porumboiu simte iar că a investit în zadar!** Vasluiul nu mai sperie pe nimeni: „Nu au nicio șansă să se bată la titlu așa cum au arătat ieri”

Antrenorul Astrei, Gigi Mulțescu, s-a mai calmat în legătură cu arbitrajul de la partida pe care echipa sa a încheiat-o la egalitate în fața lui FC Vaslui (1-1), însă regretele că elevii săi nu au încheiat socotelile atunci când au avut ocazia persistă și la o zi după meci.

„Vaslui nu are nicio șansă să se bată la titlu, la felul în care s-au prezentat în meciul cu noi. Acțiunile lor în jumătatea adversă, ocaziile de poartă, astea sunt chestiunile care contează într-un meci de fotbal și care lor le-au lipsit. Le reproșez elevilor mei că nu au închis meciul când au avut ocazia să facă 2-0, atunci nu se mai putea întâmpla nimic. Nu mă gândesc la unul dintre primele două locuri, deocamdată, cu toate că în urmă cu două etape aveam șansa de a rămâne pe locul I dacă Steaua nu învingea în ultimul minut și dacă Pandurii nu primeau încă un penalty cu CFR Cluj”, a spus Mulțescu la Sport.ro.

Publicat: 06 10. 2012, 16:31
Actualizat: 06 10. 2012, 19:41