Porumboiu e foc și pară pe două dintre vedetele sale:** „Ce, sunt fetițe care pleacă acum la gimnaziu și nu mai încap în rochiță?! Nu suntem la ‘Din Dragoste’ să avem sentimentalisme’

adrian porumboiu

Vasluiul a câștigat pe Ghencea și speranțele lui Adrian Porumboiu la cucerirea titlului au renăscut.

Finanțatorul Vasluiului este supărat pe două dintre vedetele sale, N’Doye și Sânmărtean, care în ultima vreme au fost mai mult accidentați.

Porumboiu le atrage atenția jucătorilor săi că trebuie să fie profesioniști până la finalul campionatului dacă vor să câștige titlu.

„Am avut o discuție foarte serioasă cu N’Doye. N-am nevoie de vrăjeală, ci de rezultate. Dacă e rebel, să-și ia o armă și să se ducă în munți. Acolo, să tragă în ce vrea el. E accidentat, însă să-l vedem în meciurile următoare. Are obligații mari față de Vaslui. Nu a jucat în vreo trei meciuri. N-a jucat nici cu Dinamo, nici cu Steaua. Aștept multe și de la N’Doye, și de la Sânmărtean. Ce, sunt fetițe care pleacă acum la gimnaziu și nu mai încap în rochiță?! Sunt bărbați, să treacă peste astfel de lucruri. N-am nevoie de sentimentalisme, că nu suntem la «Din Dragoste»”, a declarat Porumboiu pentru Obiectiv de Vaslui.

Publicat: 27 04. 2012, 12:09
Actualizat: 27 04. 2012, 12:10