Porumboiu driblează regulamentele mai fin decât Sânmărtean adversarii! **Șeful Vasluiului a călcat GRAV pe bec, dar e exonerat de Dragomir: ‘N-a știut’

Ziua și scandalul în Liga 1. Ecourile de după SteauaRapid s-au sfârșit, dar duelul verbal dintre Paszkany și Becali i-a luat locul. Ultima știre pe ordinea de zi se referă la modul în care Adrian Porumboiu a acționat după despărțirea de Șumudică.

La începutul săptămânii, Adrian Porumboiu a negociat cu mai mulți tehnicieni posibilitatea să vină la Vaslui, printre ei și Ilie Stan. Doar că antrenorul Chiajnei nu putea fi contactat de niciun patron din Liga 1, în condițiile în care are un contract ferm cu gruparea ilfoveană. Conform regulamentelor, un patron poate discuta cu un antrenor doar în condițiile în care acesta nu are angajament sau se află în ultimele șase luni de contract – niciunul dintre cazuri nu a stat in picioare.

Am discutat cu domnul Porumboiu, m-a întrebat dacă mă interesează să merg la Vaslui; i-am spus că îi dau un răspuns concret după ce discut și cu domnul primar de la Chiajna. Am discutat cu domnul Minea și am decis să continuăm colaborarea„, a spus Stan la Dolce Sport.

Mai mult, însuși Porumboiu a confirmat discuția, fiind extrem de afectat că nu a reușit să îl convingă pe „Iliesta”: „Ilie Stan e prea mare antrenor să vină la Vaslui. El vrea să meargă direct la Barcelona

Dragomir, legat la ochi

După ce a catalogat mesajele și limajul folosit de steliști în duelul cu Rapid drept „metafore”, Mitică de la Ligă a comentat în stilul său caracteristic episodul „Porumboiu”.

Porumboiu nu are de unde să știe dacă Ilie Stan e sub contract sau nu cu echipa din Chiajna. Nu a încălcat niciun regulament pentru că nu a știut„, a explicat șeful Ligii, la gsptv.

Publicat: 28 09. 2012, 15:25
Actualizat: 28 09. 2012, 18:23