Porumboiu: „Deaconu e o marionetă”

Adrian Porumboiu este convins că Alexandru Deaconu face parte din „mafia arbitrajului“ și că deciziile sale sunt influențate fățiș de anumite personaje „grele“ din lumea fotbalului.

„Când jucãm și noi bine, vine arbitrul-telecomandã și nu avem ce face. Omul nu face altceva decât sã execute comenzi. Este un tip periculos, iar ceea ce a fãcut la Vaslui demonstreazã cã are curaj, însã o asemenea manierã de arbitraj nu are ce cãuta pe un stadion. Omul este teleghidat rãu de tot și mã duc la Comisie doar când îl vor scoate din arbitraj pe acest om“, a declarat Adrian Porumboiu, care a continuat cu acuze la adresa lui Alexandru Deaconu:

„Acest individ nu are nimic de-a face cu arbitrajul, iar o vinã o am și eu fiindcã sunt cel care l-am promovat în «B», când eram vicepreședinte al CCA. Azi a venit chitit pe o linie, e bãgat în circuit, se duce, raporteazã, dã „sãru’-mâna“ și zice: „Alți fraieri la rând!“. Dar îl asigur cã nu suntem cobaii nimãnui, iar dacã eram observatorul jocului îi spuneam sã își dea foc la echipament“.

Adrian Porumboiu a recunoscut că a avut o discuție cu observatorul meciului, Dan Petrescu, acesta fiind de acord cu greșelile grave pe care Deaconu le-a făcut, dar la finalul meciului, „Fibră“ a refuzat să spună nota pe care i-a acordat-o: „Am vorbit în timpul meciului cu observatorul Dan Petrescu și mi-a spus cã am dreptate când spun ceea ce spun. Dar la sfârșitul meciului i-am cerut sã-mi arate foaia, sã vãd ce notă i-a dat lui Deaconu. S-a enervat și a plecat! Eu ce pot sã mai cred?“, a conchis finanțatorul vasluian.

partide au trecut de când Vasluiul nu a mai cunoscut gustul unei victorii

""

Adrian Porumboiu

Publicat: 21 04. 2008, 00:33