Porumboiu a scăpat de Zmeu, dar l-a transferat pe Balauru!** Înlocuitorul lui Coman s-a antrenat miercuri pentru prima oară cu FC Vaslui

După despărțirea de Dani Coman, FC Vaslui a reușit să își acopere golul lăsat de fostul goalkeeper al Rapidului. Gruparea moldavă a izbutit miercuri să obțină semnătura lui Dragoș Balauru, ultima oară la Universitatea Cluj.

Portarul în vârstă de 23 de ani a fost unul dintre cei mai buni pe postul său în ultimele două sezoane, când a făcut câteva meciuri de senzație în poarta lui FCM Târgu Mureș. La Cluj, Balauru a fost titular în toate cele 17 meciuri ale turului. Goalkeeperul a efectuat deja prima ședință de pregătire la Vaslui, sub comanda lui Viorel Hizo.

În altă ordine de idei, Dani Coman, Denis Zmeu și Gabriel Cânu, cei trei fotbaliști puși pe liber de Adrian Porumboiu, se antrenează în continuare singuri, separat de programul echipei.

Publicat: 16 01. 2013, 18:25
Actualizat: 16 01. 2013, 18:26