Daniel Pancu cere urgent un fundaș central, înainte de UTA Arad – Poli Iași. Gestul impresionant pe care vor să-l facă ieșenii în memoria lui Ionuț Popa

După două eșecuri consecutive umilitoare, în care au primit 8 goluri, fotbaliștii Politehnicii Iași speră spargă gheața în deplasare în acest sezon cu un rezultat bun obținut pe terenul nou-promovatei UTA. Chiar dacă arădenii au transferat în această vară jucători de calitate și formează o echipă omogenă, fapt recunoscut și de antrenorul Daniel Pancu, ieșenii sunt optimiști că pot pleca cu cel puțin un punct din vestul țării.

Antrenorul Daniel Pancu este optimist că Poli poate pleca neînvinsă de la Arad. ”Duminică întâlnim o echipă nou-promovată, o echipă bine organizată, care a transferat bine în această pauză și care își menține politica de a transfera jucători români de calitate, cu experiență. UTA este o echipă organizată, greu de desfăcut, care joacă foarte bine pe teren propriu, dar resimt și ei lipsa suporterilor. Sper să vină și momentul în care să ne bucurăm de o victorie”, a declarat antrenorul Daniel Pancu.

Poli Iași caută disperată punctele. Daniel Pancu cere urgent un fundaș central

Acesta a precizat că elevii săi au fost afectați în ultima săptămână de eșecul la scor suferit în Copou cu Gaz Metan Mediaș și a explicat la ce a lucrat înaintea partidei de la Arad: „Venim după înfrângeri rușinoase, umilitoare dacă ne lum după scorul afișat pe tabelă. Primul lucru pe care l-am încercat până la jocul de duminică, cu UTA, și sper să fi reușit, a fost să limităm greșelile individuale, pentru că ele au fost decisive la ultimul meci. Am remarcat dorința tuturor jucătorilor de a se antrena foarte bine, dorința lor de progres și m-a impresionat suferința lor în această săptămână, pentru că au fost afectați, apăsați de ultimele două rezultate. Au suferit enorm”.

Daniel Pancu, mesaj pentru conducerea din Copou: „Avem nevoie urgent de un fundaș central. Obligatoriu!”.
Accidentarea experimentatului Cosmin Frăsinescu îi dă bătăi de cap antrenorului Politehnicii Iași, Daniel Pancu. Le lângă lipsa de omogenitate a lotului, tehnicianul este nevoit să joace în următoarele 2-3 meciuri fără cel mai experimentat stoper al său, după ce o recidivă a unei leziuni musculare l-a scos pe Frăsinescu din calcule pentru următoarea perioadă.

Oficialii lui Poli Iași intenționează să depună o coroană de flori la mormântul lui Ionuț Popa

În aceste condiții, antrenorul Iașiului le-a trasat conducătorilor sarcina de a aduce urgent un stoper valoros, pregătit fizic, care să intre și să joace. „Din păcate, Frăsinescu lipsește, 2-3 săptămâni nu ne putem baza pe el. Dar avem soluții. Obligatoriu ne mai trebuie un fundaș central, urgent! Ne trebuie un fundaș central de care să ne folosim acum”, a mai spus Daniel Pancu.

Pe lângă Frăsinescu, Pancu nu va conta în acest meci nici pe Chacana și Assulin, toți ceilalți jucători din lot fiind valizi.

Ieșenii au plecat vineri din Iași, cu autocarul, au înnoptat la Cluj-Napoca, de unde astăzi vor continua drumul până la Arad. Oficialii echipei ieșene intenționează să depună o coroană de flori la mormântul fostului antrenor Ionuț Popa, decedat la sfârșitul lunii iunie.

Echipa probabilă a Politehnicii Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Passaglia, Breeveld, Vanzo – Platini, Zajmovic, Calcan.

Partida UTA – Politehnica Iași, contând pentru etapa a 4-a a Ligii 1, va avea loc duminică, la Arad, de la ora 18.45.

Publicat: 19 09. 2020, 10:41