Poli Iași, bună de plată. Banii pe care trebuie să-i dea unui jucător din lot după ce a pierdut litigiul cu acesta

La scurt timp după ce a câștigat litigiul cu clubul Poli Iași la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal, fundașul dreapta Gabriel Bosoi a primit vești bune și din partea ultimei instanțe care a judecat speța.

Comisia de Recurs a FRF a respins ca nefondat apelul formulat de clubul Politehnica Iași în litigiul cu fotbalistul Gabi Bosoi, astfel că gruparea din Copou trebuie să-i plătească fundașului dreapta suma de aproximativ 6.000 de euro.

Gabi Bosoi, unul dintre cei mai vechi fotbaliști din lotul Iașiului, a acționat clubul la care evoluează din 2014 în instanțele federale după ce i s-a refuzat achitarea bonusului integral ce i se cuvenea pentru calificarea echipei în play-off-ul stagiunii trecute.

Pentru a primi în întregime suma stipulată în contract, Bosoi ar fi trebuit să joace minimum 18 meciuri în sezonul trecut, dar a bifat doar 15 prezențe pe teren. Asta în condițiile în care fotbalistul a fost accidentat o perioadă, ceea ce a dus la neîndeplinirea condițiilor pentru încasarea bonusului de performanță.

Pentru a-l ajuta pe jucător să încaseze banii, conducerea din sezonul trecut a încheiat un act adițional la contract prin care menționa faptul că Bosoi are dreptul la bonusul integral, în condițiile în care a fost accidentat, dar noul staff administrativ nu a fost de acord și a diminuat cuantumul primei de obiectiv.

Astfel, Bosoi a decis să acționeze clubul în instanțele federale și a avut câștig de cauză în cele din urmă. Atât în primă fază, cât și după recursul înaintat de către conducerea clubului.

„Dacă așa s-a decis, vom plăti. Orice decizie a federației trebuie respectată”, a reacționat președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie.


În doar două meciuri a fost utilizat Gabriel Bosoi în acest sezon de Liga 1 Betano, cu U Craiova (0-0) și Viitorul (3-2). De curând, Poli Iași dorea să-l împrumute pe fundaș la Petrolul, în Liga 2, însă acesta nu a acceptat. Foto: Dragoș PĂ‚ȘCĂ‚NEANU (Mediafax foto)

Publicat: 15 11. 2018, 16:35
Actualizat: 15 11. 2018, 16:36