Poli Iași a urcat pe primul loc, dar pentru Mihai Teja nu e suficient: „Vreau mai mult, încerc să ating perfecțiunea”

Poli Iași a învins-o, vineri, pe Academica Clinceni, scor 2-0, în etapa a treia a Ligii I, iar formația din Moldova se află pe primul loc. Totuși, antrenorul Mihai Teja și-a arătat nemulțumirea cu privire la anumite aspecte din jocul elevilor săi.

La interviul de după meci, Teja a scos în evidență jocul mai slab al echipei sale din prima repriză, însă s-a declarat mulțumit de cele trei puncte obținute și de prima poziție obținută, cel puțin pentru moment.

„E normal să ne bucurăm, avem șapte puncte, le-am spus băieților că suntem pe un drum bun și trebuie să acumulăm cât mai multe puncte. Îi felicit, chiar dacă în prima repriză nu au intrat bine. Ar fi trebuit mai multă agresivitate să avem, ceea ce nu s-a întâmplat, și am dat posibilitatea adversarului să aibă ocazii. Una peste alta, îi felicit pe băieți pentru cele trei puncte.

Iașiul nu joacă la capacitate maximă, vreau mai mult, încerc să ating perfecțiunea. Ei pot mai mult, cu siguranță. Se antrenează foarte bine, zi de zi, încearcă să facă cât mai bine ceea le impun, iar ăsta e un lucru important pentru mine”, a declarat Teja, la Digi Sport.

De asemenea, tehnicianul care a pregătit-o în sezonul trecut pe FCSB s-a arătat bucuros de noua veste primită de la Primăria Iași, care a aprobat bugetul pentru următorul sezon: „Am înțeles că astăzi s-a aprobat acest buget, de la Primărie, mă bucur și sper să putem să facem lucruri mult mai frumoase. E devreme să vorbim de play-off, suntem la început. M-aș bucura să avem rezultate și să creștem în joc. Luăm meci cu meci”.

După trei runde, Poli Iași ocupă primul loc în Liga 1, cu 7 puncte. În prima rundă, elevii lui Teja au remizat pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 1-1, iar apoi au urmat victorii cu Astra Giurgiu (1-0) și Academcia Clinceni (2-0).

Publicat: 26 07. 2019, 20:41
Actualizat: 26 07. 2019, 20:41