Poli Iași a dat lovitura! Costaricanul Dylan Flores revine în Copou! Oficialii ieșeni confirmă mutarea

Poli Iași este pe cale să realizeze cel mai spectaculos transfer al iernii. După un an de la despărțirea de Sepsi Sf. Gheorghe, timp în care a jucat în țara sa natală, la Alajuelense, fotbalistul costarican Dylan Flores revine în Liga I. Extrema stângă în vârstă de 27 de ani va semna cu Poli Iași în zilele următoare, urmând să revină astfel la echipa care l-a adus în Liga I, în 2018.

Flores a anunțat în țara sa natală că revine în România, la Poli Iași, iar oficialii din Copou au confirmat mutarea. Potrivit unui oficial ieșean, Poli este în tratative avansate cu Flores, au ajuns la un acord de principiu, iar costaricanul va reveni la Iași în cursul acestei săptămâni pentru a semna contractul cu echipa pregătită de Daniel Pancu.

Dylan Flores a venit la Poli Iași în vara anului 2018, iar după numai jumătate de sezon în care a marcat 7 goluri s-a transferat la Sepsi Sf. Gheorghe, ieșenii încasând atunci doar 90.000 de euro pe golgeterul său. Flores a jucat un an la Sepsi, echipă pentru care a marcat două goluri în 24 de partide, transferându-se apoi la Alajuelense, în Costa Rica, unde a marcat două goluri în 37 de meciuri.

Altfel, portarul Laurențiu Brănescu a trecut cu bine de testele medicale și ar putea semna marți seară contractul cu Poli Iași.

 

Publicat: 12 01. 2021, 21:16
Actualizat: 13 01. 2021, 12:22