Poli Iași a câștigat pe teren partida cu Farul

Începută la finalul lunii august și continuată la comisii, partida Poli Iași – Farul și-a consumat ieri ultimul episod.

De data aceasta pe gazon și, faptul cel mai important, la lumina nocturnei. Cosmin Băcilă a deschis scorul după trei minute de la primul fluier al arbitrului Alexandru Tudor, ceea ce a însemnat practic semnalul de trezire pentru ieșeni.

Căpitanul Vlas a scufundat corabia

Disperați să întoarcă rezultatul, elevii lui Popa și-au asaltat adversarii. Acesta a fost contextul în care Bernsjak a egalat cu un șut superb și a stabilit scorul pauzei. A fost nevoie, însă, de un „cadou“ pentru ca gazdele să înscrie. Miclea a beneficiat de o pasă precisă din partea portarului Vlas, după care l-a executat cu sânge rece.
Până la final, Farul a alergat după egalare, dar fără a-și crea multe situații clare de gol, iar Poli și-a mai temperat iureșul după ce a primit gol, abandonând treptat orice intenție ofensivă.

Publicat: 13 10. 2008, 00:07
Actualizat: 13 10. 2008, 11:53