Poale-n brâu!** CSMS Iași – Viitorul Constanța 1-2

Viitorul Constanța a reușit să iasă din zona retrogradării, depășind Chiajna lui Ilie Stan

Hagi avea așteptări mari de la meciul jucat de ai săi la Iași, chiar dacă statistica arăta că Viitorul nu prea poate să câștige departe de casă. Jucătorii „Regelui” au început însă cu tupeu și acțiunile lui Chițu, în stânga, și ale lui Târnovan din flancul drept au creat panică în apărarea ieșenilor. A fost doar praf în ochi pentru că un un-doi de efect între Claudiu Tudor și Milea a făcut ca Viitorul să se vadă condusă chiar înainte de pauză. Și puștii s-au stins treptat. O posesie anemică și doar câteva sclipiri ale aceluiași Târnovan, poate cel mai bun om al oaspeților. Jocul a fost luminat, în cele din urmă, de pasa lui Benzar din minutul 69. Mingea sa i-a surprins pe fundașii lui Ciobotariu, iar Alibec a egalat cu un șut puternic sub bară. A fost momentul în care Viitorul putea și, mai ales, voia să forțeze. Eliminarea lui Alexandru Lazăr, care a primit al doilea galben cu 12 minute înainte de final, părea să oprească gândurile de trei puncte. A apărut același Alibec, care a adus victoria nesperată a oaspeților în minutul 85.


ECHIPELE DE START

CSMS Iași (4-2-3-1): Irimia – Mihălăchioaie, Tincu, Avrămia, Vladu – Milea, Straton – Mitic, Cl. Tudor, Moutinho – Pătulea
Rezerve: Lungu, Crețu, Keita, Gado, Cl. Ionescu, Heghelegiu, Bădic

URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

Viitorul (4-2-3-1): Buzbuchi – Bălașa, Bejan, Larie, Toșca – Lazăr, Benzar – Târnovan, Dică, Chițu – Alibec
Rezerve: Vâtcă, Cârstocea, Cristocea, Mladen, Puțanu, Cl. Herea, Vaștag


Echipa constănțeană,Viitorul, întâlnește azi,în deplasare echipa locală din Iași,CSMS.

Partida se anunță una destul de interesantă,ambele echipe aflându-se într-o zonă periculoasă a clasamentului.

CSMS Iași vine după o înfrângere în fața Stelei,deși a avut un început bun de partidă,reușind chiar să deschidă scorul în Ghencea.De partea cealaltă echipa vizitatoare,Viitorul Constanța,vine după o remiză fară goluri împotriva celor de la Oțelul Galați, disputată pe stadionul Farul din Constanța,scor 0-0.

 

 

Publicat: 15 04. 2013, 22:27
Actualizat: 15 04. 2013, 22:44