Pleacă din Giulești?** Întâlnire decisivă între Dinu ‘Vamă’ și Lazăr

Din cauza problemelor financiare, Rapid are puține șanse să se
întărească semnificativ în această pauză competițională. În
consecință, conducerea giuleștenilor face eforturi ca măcar să nu
piardă prea mulți jucători, cu excepția celor care pot aduce un
profit gras. Costin Lazăr se află însă pe picior de plecare din
cauză că a intrat în ultimele șase luni de contract, dar clubul
trage de el să rămână în continuare la Rapid.

În urmă cu două săptămâni, Dinu Gheorghe i-a făcut lui Lazăr o
ofertă de prelungire a contractului pe trei sezoane cu un salariu
de aproximativ 200.000 de euro pe an, iar președintele așteaptă
acum un răspuns. Surse din cadrul clubului au dezvăluit că cele
două părți urmează să aibă azi o nouă rundă de negocieri. Se pare
că jucătorul n-ar fi foarte mulțumit de propunere, mai ales în ceea
ce privește durata contractuală. Practic, Lazăr ar prefera o
înțelegere pe patru ani, în timp ce clubul îi oferă doar trei. Din
această cauză, dacă Dinu Gheorghe nu va plusa azi, este foarte
posibil ca jucătorul să refuze noul contract, iar luarea unei
decizii finale să se amâne pentru luna ianuarie.

Publicat: 16 12. 2010, 08:17
Actualizat: 16 12. 2010, 08:30