Planul lui Pârvulescu la „U” Cluj: „Cât mai repede în Europa League”. Noul director sportiv al ardelenilor vrea să transfere un atacant „surpriză”

  • Noul director sportiv de la Universitatea e convins că poate repeta la Cluj performanța de anul trecut cu Pandurii.
  • Primul obiectiv al lui Eugen Pârvulescu e să aducă un atacant de top: „Va fi o surpriză!”

Universitatea Cluj a anunțat miercuri un transfer în conducere. Eugen Pârvulescu, fost oficial de la Pandurii Târgu Jiu, va ocupa funcția de director sportiv. Tatăl fundașului stânga de la Steaua e încântat de noua echipă. „După rezilierea contractului cu Pandurii a venit oferta domnului Walter. Sper să nu-l dezamăgesc și mă bucur că merg la un club cu tradiție în România, cu fani adevărați și vreau să fac performanță pentru că de aceea am venit”, a spus noul oficial al „șepcilor roșii”.

Aduce un atacant „surpriză”

Formația lui Mihai Teja caută un atacant de careu încă de la despărțirea de Valentin Lemnaru, Jula și Mengolo nereușind să marcheze până acum.

Clujenii s-au înțeles cu Vlad Morar, dar acesta va fi apt abia peste o lună, el venind accidentat de la Petrolul. Eugen Pârvulescu promite că va rezolva această problemă, în scurt timp. „Sunt negocieri cu câțiva jucători și sper să fie cât mai repede în curte și un atacant. Va fi o surpriză. Universitatea are deja un lot valoros și nu-i stă bine în a doua jumătate a clasamentului”, consideră noul director sportiv al lui „U”.

„U trebuie să joace în cupele europene”

Eugen Pârvulescu a pus umărul la calificarea Pandurilor în grupele Europa League și spune că a venit la Cluj pentru a repeta această performanță. Universitatea n-a mai jucat în cupele europene de la mijlocul anilor ”90. „Sper ca în cel mai scurt timp echipa să joace în Europa. Vreau să văd Universitatea luptându-se pentru a câștiga Cupa României sau Cupa Ligii și pentru locurile de Europa. Când am jucat la Cluj, cu Pandurii, în fața a 10.000 de clujeni la meciul cu Fiorentina, mă gândeam cum ar arăta stadionul la un meci jucat de „U” Cluj în Europa. Ar fi arhiplin”, își dezvăluie obiectivul Pârvulescu.

Au venit banii la „U”. 11.000 de euro pentru victoria cu Iașiul

În altă ordine de idei, fotbaliștii Universității Cluj au avut o primă importantă pentru victoria cu CSMS Iași, scor 2-0.

Dacă în deplasarea de la Botoșani, clujenii au ratat cei 100.000 de lei puși la bătaie de Florian Walter pentru un succes, în jocul cu ieșenii jucătorii i-au luat banii finanțatorului. În total 50.000 de lei pe care aceștia i-au împărțit între ei. Un titular a luat aproximativ 1.000 de dolari, iar o rezervă neutilizată jumătate din această sumă.

Fotbaliștii lui Mihai Teja și-au mai recuperat și din salariile restante, înaintea partidei cu CSMS Iași aceștia primind unul dintre salariile din urmă.

19 ani au trecut de la ultima prezență a Universității Cluj în cupele europene. Atunci clujenii au evoluat în Cupa Intertoto

Publicat: 03 09. 2014, 16:22
Actualizat: 03 09. 2014, 16:23