Piedică, în drumul spre play-off: Cluj – CSMS Iași 0-0! Ambele echipe se îndepărtează de primele locuri

  • A fost primul meci din acest sezon, când CFR nu a reușit să marcheze, pe propriul teren.
  • Situația lui Dican s-ar putea complica din nou, după 2-2 cu Voluntari și 0-0 cu CSMS Iași.

CFR așteaptă punctele de la TAS, ca un copil care i-a scris lui „Moș Crăciun” să-i aducă în dar ciocolata reținută de profesoara care l-a prins că mânca în ora de citire. Chiar și cu cele 6 puncte de la TAS în ghete, CFR avea nevoie de o victorie cu Iașiul pentru a ține pasul cu plutonul de play-off. Prestația echipei lui Napoli, din prima repriză, a fost mai ca un duș rece pentru clujeni. Chiar mai rece decât ploaia enervantă de la Cluj. CFR n-a prea contat în atac, pe când moldovenii au fost aproape să dea lovitura. Golubovic a reluat cu capul, iar Marc a respins spectaculos de sub transversală (42), la singura ocazie clară a reprizei. O repriză în care Iașiul a acumulat tupeu, iar în rândul CFR-iștilor a crescut cota de nervozitate.
 
Partea a doua a venit cu o schimbare de atitudine a clujenilor, care au întețit presiunea spre poarta lui Grahovac, dar claritatea din atacul lor a lipsit în continuare. Portarul ieșenilor a fost aproape de gafa campionatului, dar degajarea sa în Cristian Lopez a mers peste poartă (52), iar apoi golgheterul campionatului a șutat alături (53). Jakolis a pus latul în fața porții, dar mingea a mers în plasa laterală (59). Finalul i-a găsit pe clujeni în criză de timp și idei, iar pe ieșenii „betonați” în apărare și ieșind, timizi, pe contraatac, mai mult ca să țină mingea departe de poartă. CFR – CSM Iași, 0-0, după un meci slab al clujenilor și în care ieșenii au dat impresia că pot mai mult, abia în prima repriză.
 

Echipele de start:

 
CFR Cluj: Marc – Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Tomislav, Petrucci, Jakolis, Guterres – Nouvier, Lopez
Rezerve: Vâtcă, Vereș, Goian, Păun, Negruț, Vitor Bruno, Beleck

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Țigănașu – Ciucă, Mitic – Gheorghe, Bădic, Bole – Golubovic
Rezerve: Caparco, Bosoi, Enescu, Grigorie, Piccioni, Onduku, Crețu


 
Publicat: 21 11. 2015, 18:26
Actualizat: 21 11. 2015, 18:27