Ca la Dinamo: căpitanul de mâine, la vânzare de azi! Un „câine” de bază, propus la mai multe cluburi! Posibilă ofertă din Championship | EXCLUSIV

Jucatorii formatiei Dinamo reactioneaza dupa ce Andrei Pitian (nu este in Imagine), de la Chindia Targoviste, a deviat balonul in poarta proprie, in timpul meciului din etapa a 19-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dinamo din Bucuresti, miercuri, 4 decembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

După ce i-a vândut pe Dan Nistor și Denis Ciobotariu, Dinamo a mai scos la vânzare un jucător de bază: Deian Sorescu. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani poate pleca în această iarnă, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Atât i-ar mai trebui lui Dinamo pentru a obține licența de Liga 1. Potrivit surselor ProSport, Sorescu a fost propus de către agenți la mai multe echipe din Championship. Una dintre aceste echipe ar fi Bristol City, locul 9 în a doua ligă engleză.

Se pregătea să fie căpitan în prima etapă

Deian Sorescu se află acum alături de Dinamo în cantonamentul din Marbella, iar Ioan Filip le-a mărturisit corespondenților ProSport că tânărul fotbalist ar putea fi căpitan în primul meci oficial din 2020. „Deocamdată nu e sigur că eu o să fiu căpitan. La primul meci suntem suspendați și eu și Puljic și atunci probabil Sorescu o să poarte banderola”, a spus Ioan Filip (DETALII AICI).

Denis Ciobotariu a plecat la CFR Cluj în schimbul sumei de 500.000 de euro, în timp ce Dan Nistor a fost achiziționat de către Universitatea Craiova cu 260.000 de euro, deși cei doi sunt cotați mult mai bine pe piața transferurilor.

 

Dinamo va juca următorul meci amical sâmbătă, 18 ianuarie, ora 17:00, contra echipei Bochum, locul 14 din liga a doua germană.

Lotul deplasat de către Dinamo în Spania:

Portari: Ricardo Piscitelli, Cătălin Straton, Ştefan Fara
Fundaşi: Ante Puljic, Laurenţiu Corbu, Gabriel Moura, Denis Ciobotariu (plecat joi la CFR Cluj, Mihai Popescu, Florin Bejan, Andrei Sin, Lukas Skovajsa
Mijlocaşi: Filip Mrzljak, Diego Fabbrini, Deian Sorescu, Ioan Filip, Ricardo Grigore, Ionuţ Şerban, Alexandru Răuţă, Mamoutou Ndiaye, Andreas Mihaiu, Ahmed Bani
Atacanţi: Slavko Perovic, Daniel Popa, Robert Moldoveanu, Mattia Montini

 

5 goluri în 20 de meciuri a reușit Deian Sorescu pentru Dinamo în acest sezon al Ligii 1.

700.000 de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu, potrivit Transfermarkt.

Publicat: 16 01. 2020, 15:26
Actualizat: 16 01. 2020, 16:06