Petrolul, victorie clară cu CSO!** „Am încheiat cea mai grea perioadă!”

Petrolul a învins, la Plopeni, pe CSO, cu 4-1, la capătul unui
meci în care concluziile nu pot fi relevante. „Am venit după
aproape două săptămâni de pregătire intensă, vom avea timp să punem
la punct aspectele tactice și tehnice în meciurile din Austria.
Sunt mulțumit de cum ne-am pregătit, mai avem de lucru, dar am
încheiat cu bine ceea mai grea perioadă, ceea a acumulărilor
fizice” – avea să spună Valeriu Răchită, după un meci în care
scopul principal a fost acela ca: „suporterii să vadă echipa”. Nu
au fost prea mulți, maxim 150, veniți de la Ploiești.

Meciul în sine a debutat cu ocazii mai mari de partea echipei
gazdă, care avea doar un „mini-antrenament”, la activ, Nica (min.
5) și Huza (min. 9), trecând pe lângă deschiderea scorului. A fost
momentul în care Răchită a „ieșit din cușcă” și i-a pus la punct pe
câțiva dintre elevii săi: „Cataramă, ai două minute să-ți revii,
tu, Buhuși, ai 3, altfel vi lângă mine. Apostule, tu atingi mingea
azi?” – le-a strigat antrenorul elevilor săi, ultimul ascultându-l
imediat! Apostu a deschis scorul, în min. 19, după o centrare ca la
carte a lui Cataramă, reluând cu capul din centrul careului, iar
apoi, după 4 minute, tot el a profitat de o ieșire aiurea a
portarului Ionescu, pe care l-a lobat fără probleme, pentru
2-0.

Buhuși a ratat șansa lui 3-0, înainte de pauză, pentru ca, în
partea secundă, juniorul Crossman să mărească diferența, cu o
reluare din careu, după șutul în bară a lui Petean (min. 60).
Gazdele au dat golul de onoare (min. 68, șut splendid al lui
Davidescu, din 20 de metri, mingea mușcând și bara din stânga lui
Zimmerman), iar Enescu și-a făcut simțită revenirea cu golul de
4-1, ultimul al meciului, marcat la a doua sa atingere de balon,
după doar 2 minute de la intrarea în teren.

A venit
Negru, pleacă Blanchard

Primul amical al Petrolului în calitate de prim-divizionară a adus
câteva noutăți privind lotul. Astfel, față de jucătorii care au
efectuat stagiul de pregătire de la Sinaia, a apărut și mijlocașul
Vali negru. Acesta a evoluat în partea secundă, Răchită dorind să-l
ia, luni, în Austria. „Am discutat de mult cu el, acum a scăpat de
contractul cu Sportul Studențesc și cred că ne vom înțelege. Este
un jucător care ne poate ajuta, rămâne să vedem”. Negru a jucat
ultima dată la Victoria Brănești, cu care a retrogradat.

Tot ieri, antrenorul Petrolului a decis să renunțe la francezul
Maxime Blanchard, deși, impresia generală a fost că, fundașul
central era cel puțin la nivelul actualilor jucători din lotul
Petrolului, pe acest post.

De remarcat că, în cantonamentul din Austria va merge și
juniorul Crossman, care ieri a și marcat un gol. Practic, lotul va
fi format dintre jucătorii folosiți în amicalul cu CSO Plopeni, mai
puțin Blanchard, plus Mitea, Borza (amândoi indisponibili din
motive medicale) și Stoimirovic (învoit). În Austria, vor mai veni
un portar, portughez, un apărător și un atacant, conform celor
spuse de Valeriu Răchită.

CSO Plopeni – Petrolul Ploiești 1-4 (0-2)

Stadion: „Gheorghe Șilaev”. Spectatori: circa 250. Au marcat:
Davidescu (69) / Apostu (19 și 23), Crossman (60), Enescu
(72)
CSO: I. Ionescu – Gae, Dicu, Necatu, Fâșie – Olteanu, Stanciu, G.
Marin, Davidescu – Nica, Huza. Au mai jucat: Slobozeanu –
Călinescu, State, Paraschivoiu, Dumitrache, Frânculescu, Căpraru,
I. Dumitru. Antrenor: Romulus Ciobanu.
Petrolul: Campar – M. Tudor, Sipovic, Durovic, P. Stoica –
Bărbulescu, Milea – Cataramă, F. Dumitru, Buhuși – Apostu. Au mai
jucat: Zimmerman – Străuț, Barbu, Blanchard, Petean, V. Negru,
Oprița, Crossman, Komazek, Enescu. Antrenor: Valeriu Răchită.
Au arbitrat: Viorel Căunei – Emil Bozieru, Marin Marcel.

Publicat: 01 07. 2011, 15:05
Actualizat: 01 07. 2011, 15:22