Petrolul se pregătește pentru meciul de Cupă cu Astra, dar și pentru derby-ul cu Dinamo. Gazonul de pe „Ilie Oană” a intrat în renovare

  • Mutu și Compania au parte de una dintre cele mai bune suprafețe de joc din Liga 1, dar Petrolul continuă lucrările de îmbunătățire a terenului
  • „Lupii” vor să aibă un gazon perfect la întâlnirea cu Astra, din Cupa României
  • Terenul arenei Ilie Oană suportă în aceste zile lucrări ample de întreținere

Oficialii Petrolului profită din plin de primele zile de primăvară, dar și de meciul pe care jucătorii lui Răzvan Lucescu îl vor avea sâmbătă, în deplasare, la Chiajna. Astfel, șefii de pe Ilie Oană au hotărât ca terenul de joc să beneficieze de câteva lucrări de întreținere. Lucrările au fost demarate la începutul acestei săptămâni de către firma lui Adrian Oprișan.

„Este o perioadă propice pentru astfel de lucrări, care se fac de câteva ori pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de anotimp. Petrolul are unul dintre cele mai bune gazoane din țară, dar tocmai datorită faptului că se preocupă periodic să-l întrețină. Se va vedea o schimbare chiar de la meciul cu Astra, din Cupa României”, a declarat Oprișan pentru site-ul clubului.


Sursa FOTO: fcpetrolul.ro

Între timp, Mutu, Zicu și Compania se vor antrena la Buftea și la Mogoșoaia. Pe lângă terenul de pe Arena Ilie Oană, Petrolul a demarat lucrările de modernizare și la baza de pregătire de la Crângu lui Bot

Petrolul a pus în vânzare biletele pentru meciul de Cupă cu Astra (miercuri, 26 martie, ora 20.30), dar și pentru întâlnirea cu Dinamo (duminică, 30 martie, ora 21.00).

Prețurile biletelor
Peluze:                    12 lei
Tribuna a II-a:       25 lei
Tribuna I:               35 lei
Tribuna 0:               60 lei
Loc în lojă:             200 lei

Publicat: 19 03. 2014, 19:54
Actualizat: 19 03. 2014, 20:04