Petrolul riscă să nu primească licența pentru participarea în cupele europene. Reacția clubului prahovean

  • Emoțiile cu licențierea s-au încheiat în Liga I, singura echipă care nu a îndeplinit criteriul financiar fiind  FC Vaslui.

UPDATE: Conform unei informații apărute pe site-ul Petrolului, Comisia de Licențiere din cadrul FRF a înștiințat FC Petrolul Ploiești că, în baza hotărârii nr 3/18.04.2014, a obținut licența pentru participarea în Liga 1 și Europa League.


Însă cele patru echipe care vor reprezenta România în cupele europene vor fi supuse unui nou proces de licențiere de data aceasta de către forul european.  Pentru a primi licența de la UEFA, echipele din Liga I, trebuie să nu aibă datorii la stat, iar data limită fiind 31 mai. „În zilele următoare vor fi trimise la UEFA dosarele echipelor care vor participa în cupele europene”, a declarat Viorel Duru. În acest moment sunt cunoscute deja trei din cele patru cluburi care în toamnă vor evolua în Europa.

Prosport vă prezintă situația actuală a celor patru echipe:

Steaua

Este singurul club din Liga I care nu va avea nicio emoție cu privire la obținerea licenței pentru participarea în Europa. Steliștii au toate actele necesare și sunt cu plățile la zi.

Astra Giurgiu

Se pare că gruparea giurgiuveană are de achitat sume importante de bani unor foști jucători. De asemenea, giurgiuvenii nu au plătit încă primele de obiectiv din sezonul trecut și, în plus, există o restanță de 300.000 de euro, fără TVA față de clubul Rapid. Pentru a primi licența de la UEFA, Astra Giurgiu trebuie să nu aibă nicio datorie până la finalul sezonului. 

Petrolul Ploiești

Din cele patru cluburi, ploieștenii se pare că au cele mai mari probleme din punct de vedere financiar. Există o informație că în acest moment conturile clubului ar fi blocate de ANAF, iar acest lucru ar duce la excluderea „găzarilor” din cupele europene. Contactați de Prosport, cei de la ANAF nu au vrut nici să confirme nici să infirme, invocând secretul fiscal.

Dinamo

Bucureștenii și-au plătit o parte din datoriile la ANAF, dar mai au de achitat o sumă destul de importantă. Patronul clubului, Ionuț Negoiță, a declarat în mai multe rânduri că nu vrea ca Dinamo să evolueze în sezonul viitor în Europa League pentru că echipa este lipsită de experiență. Însă în spatele declarațiilor lui Negoiță se ascunde faptul că gruparea dinamovistă ar trebui să facă un efort financiar și să plătească datoriile la stat pentru a lua licența de la UEFA.

 

 

Publicat: 04 05. 2014, 13:54
Actualizat: 04 05. 2014, 13:55