Petrolul, într-o situație delicată: „lupii” pot pierde șapte puncte! Reacția clubului ploieștean

Situație dificilă pentru Petrolul, care ar putea fi penalizată de FRF, după ce ar fi încălcat regulamentele în vigoare la trei dintre partidele disputate în acest sezon al Ligii 1.

Mai exact, echipa lui Cosmin Contra e acuzată că a încălcat articolul 46 din ROAF, care stipulează că formațiile din Liga 1 trebuie să aibă pe foaia de joc minim cinci jucători formați la nivel național (care să fi evoluat minim 3 sezoane în Româna, consecutive sau nu, în intervalul de vârstă 15-21 de ani).

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat că vineri va avea loc o întâlnire a reprezentanților Ligii cu departamentul juridic al FRF pentru a se lămuri situația clubului Petrolul, acuzat că a încălcat la trei partide regulamentul privind folosirea a 5 jucători formați în România.

„Mâine dimineață (n.r. – vineri dimineață) vom avea o întâlnire cu departamentul jurdic al FRF pentru a lămuri situația Petrolului privind încălcarea articolului 46.1 din ROAF. Se pare că lucrulile așa stau și că la vreo trei meciuri Petrolul nu a avut pe foaie cinci jucători formați la nivel național. Dar lucrurile sunt mai complicate, pentru că articolul respectiv a fost anulat de o decizie a TAS într-un litigiu intentat de CFR Cluj după care a fost introdus din nou. Dar o dată ce a fost anulat de TAS, instanța supremă, nu știu cum poate fi reintrodus fără să fie modificat. De asta spun că lucrurile sunt complicate și trebuie să discutăm”, a afirmat, pentru agenția MEDIAFAX, Valentin Alexandru.

Clubul Petrolul a reacționat în urma acestei situații, prezentând o opinie juridică pe site-ul oficial:

„Referitor la informațiile apărute, în cursul acestei zile, pe diverse canale mass-media, FC Petrolul Ploiești vă prezintă, mai jos, opinia juridică formulată de către avocații clubului nostru:
 
OPINIE JURIDICĂ‚ CU PRIVIRE LA VALIDITATEA ARTICOLULUI 46.7.1 a) din
ROAF FRF (Ed. 2013)
 
1) Articolul 46.7.1 a) din ROAF FRF obligă echipele care evoluează în Campionatul Liga 1 ca, la fiecare meci disputat,  să aibă înscriși în raportul de arbitraj un minim de 5 jucători formați la nivel national.[1]
 
2) Originea acestei reguli se află în reglementarea adoptată de UEFA în 2005 cunoscută ca Home Grown Player”s rule (HGP). Această regulă prevede ca orice echipă care joacă într-o competiție europeană să aibă cel puțin 8 jucători formați la nivel național (4 de club și 4 din aceeasi asociație națională) printre cei 25 de jucători înscriși în competiție.
 
Regulamentul UEFA Champions League și UEFA Europa League nu prevăd, în schimb, nici un fel de restricție cu privire la privire la naționalitatea sau la locul formării jucătorilor care pot fi folosiți într-un meci oficial sau trecuți pe raportul de arbitraj.
 
3) La rândul său, FIFA a adoptat în mai 2008 regula „6+5”, conform căreia orice club trebuia ca, în fiecare meci, să aibă înscriși cel puțin 6 jucători eligibili să joace pentru echipa națională a țării de origine a clubului în cauză.
 
Această regulă a fost considerată de către Comisia Europeană (cel putin pentru teritoriul european) ca find o discriminare directă bazată pe criterii de naționalitate și, prin urmare, contrară principiilor fundamentale ale dreptului European (i.e. libertatea de mișcare a muncitorilor).
 
Prin urmare, în momentul de față, FIFA Laws of the Game 2013/2014 (Law 3) nu prevede niciun fel de restricție cu privire la naționalitatea jucătorilor care pot juca într-un meci oficial.
 
4) Articolul 46.7.1 a) așa cum este în momentul de față in ROAF FRF se aseamăna mai mult cu regula FIFA 6+5, decât cu regulile HGO UEFA, care așa cum am punctat, nu conțin nicio restricție cu privire la jucătorii care pot fi folosiți într-un joc sau înscriși în raportul de arbitraj al respectivului joc.
 
5) Prin urmare, diferența esențială între regulile UEFA si FRF este ca acestea din urma merg mult mai departe decât o simplă obigație de a avea înscriși în competiție (i.e. LPF Liga 1) un numar minim de jucători formați la nivel național, obligând echipele care joacă în Liga 1, să treacă în foaia de joc un număr minim de jucători formați la nivelul național.
 
O asemenea obligație încalcă libertăți garantate de articolele 18 si 45 TFUE și Regulament UE 492/2011.
 
6) În acest sens, s-a pronunțat în mod inechivoc și TAS în data 28 iunie 2013, când a anulat Decizia Comitetului Executiv al FRF din data 18 iunie 2012 cu privire la modificarea articolului 46.7.1 al ROAF.

În acest sens, este extrem de important de precizat că modificarea articolului 46.7.1 din ROAF din data de 18 iunie 2012 includea și regula conform căreia cluburile care evoluează în Liga I trebuie să înscrie în raportul de arbitraj un număr de minim 5 jucători formați la nivel național, această prevedere fiind anulată expres de decizia TAS.
 
În consecință, apreciem ca art. 46.7.1 al ROAF este nelegal, astfel ca acesta urmează a fi subtituit de prevederile aplicabile cele mai apropiate, respective de cele UEFA. În concluzie, FC Petrolul Ploiești nu a încălcat, în niciun moment, vreo prevedere legală în vigoare valabilă și aplicabilă”, se arată în notificarea celor de la Petrolul.

Publicat: 26 09. 2013, 16:29
Actualizat: 26 09. 2013, 16:35