Petre Grigoraș a scăpat situația de sub control:** „Mi-e greu să scot echipa din impas, vreau să se termine turul”

Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, simte că echipa sa nu mai poate ține ritmul cu echipele din fruntea clasamentului Ligii I. Tehnicianul admite că nu își poate scoate jucătorii din impasul pe care îl traversează în acest moment și crede că lipsa de experiență a condus la rezultatele mai slabe din ultima săptămână.

„Surprins? Nu sunt chiar surprins de acest rezultat, pentru că este clar că suntem într-o cădere liberă de vreo săptămână. Am ratat ambele obiective, acela de a ne consolida poziția a doua și de a ne califica în sferturile Cupei. Era și o chestie locală cu CS Severin. Chiar Pandurii aveau un complex cu mehedințenii, în Liga a II-a nu prea câștigau cu Severinul, deci îmi pare rău că nu am reușit să facem asta.

Îmi este foarte greu să scot echipa din impas acum, aș vrea să se termine turul acum. Nu găsesc o explicație pentru cădere. Era extrem de important un succes pentru descătușare. Până la urmă, Severin a meritat acest punct. Nu ne-am luat adversarul de sus, dar părem obosiți și chiar cred că suntem obosiți. Avem o echipă lipsită de experiență, care nu știe să joace din 3 în 3 zile. Trebuie să intrăm în ședință să rezolvăm problemele pe care le avem. A fost o săptămână neagră pentru noi”, a spus Grigoraș la DigiSport.

Publicat: 05 11. 2012, 21:22
Actualizat: 05 11. 2012, 21:26