Pentru Stanciu, victoria cu Dinamo a fost una normală: „I-am bătut și anul trecut”. Ce i s-a întâmplat mijlocașului în timpul meciului

DinamoSteaua, meciul cel mai așteptat al etapei cu numărul 30, s-a încheiat cu victoria clară a campioanei, scor 3-1. Jucătorul care a ieșit în evidență în timpul derby-ului a fost Nicușor Stanciu, mijlocașul reușind să marcheze două goluri care au refăcut diferența de două puncte dintre Steaua și ASA Tg. Mureș, cu numai patru etape până la finalul campionatului. Fotbalistul a vorbit la finalul celor 90 de minute despre meciul reușit pe care l-a făcut, dar și despre incidentele din tribune, unele care au întrerupt meciul 20 de minute în partea a doua a partidei:

„I-am bătut și anul trecut. Era esențial pentru noi să-i batem, ca să mai putem spera la titlu. Nu m-a redescoperit nimeni, pur și simplu trec printr-o perioadă bună. Îmi pare rău că nu am reușit să joc cu ASA Tg. Mureș. Am făcut un meci bun și mă bucur că am marcat. Nu mi se pare normal ca pe stadion să se întâmple astfel de evenimente. Și eu, când băteam cornere, am fost scuipat și s-au aruncat cu scaune în mine.

Important este că am luat cele trei puncte”, a declarat Stanciu la microfonul DigiSport.

Publicat: 03 05. 2015, 23:34
Actualizat: 03 05. 2015, 23:37