Peluza goală, „câinii” la tribună

Cu doar trei zile înainte de meciul cu Dinamo, Dinu „Vamă” a
trimis o adresă oficială clubului din „Ștefan cel Mare” prin care
îi anunța pe fanii bucureșteni că trebuie să vireze în contul
echipei de sub Tâmpa o garanție de 7.640 de euro. Suma reprezenta
asigurarea scaunelor din sectorul în care vor sta dinamoviștii.
Ultrașii „câinilor” au dejucat pasența președintelui brașovean și
și-au procurat bilete pe cont propriu la tribuna a doua a
stadionului Tineretului. În aceste condiții peluza a rămas goală,
iar cei aproximativ 500 de fani ai oaspeților au stat în dreapta
tribunei a doua. Chiar dacă suporterii roș-albilor nu ar fi avut
voie să poarte însemnele clubului pentru a nu-i incita pe rivali,
acest lucru nu s-a întâmplat. Mai toți dinamoviștii au avut la ei
fulare, iar unii dintre ei chiar și steaguri. Din fericire, nu s-au
înregistrat evenimente deosebite între suporteri.

Publicat: 19 10. 2009, 10:28
Actualizat: 19 10. 2009, 10:30