Patru steliști au fost anunțati că nu vor mai face parte din lot. Alți trei au mari emoții și așteaptă telefonul lui Reghe

  • Steaua va face o economie de 432.000 de euro pe an după ce îi va pune pe liber pe Mihai Costea, Doru Bratu, Gabi Matei și Stefan Nikolic
     
  • Cristea, Răduț și Râpă nu au primit încă un telefon în care să fie anunțați dacă sunt chemați în cantonamentul din Spania

Trei zile îi mai despart pe jucătorii campioanei de momentul reunirii pentru vizita medicală. Programul pus la punct de către Laurențiu Reghecampf prevede ca pe 9 ianuarie întregul lot să se prezinte la vizita medicală, urmând ca pe 12 ianuarie să plece spre Spania, la Estepona, acolo unde va avea loc cantonamentul de iarnă. Totuși, nu toți fotbaliștii care sunt acum sub contract cu Steaua vor pleca în cantonament, asta după ce Laurențiu Reghecampf și colaboratorii lui i-au anunțat pe mulți că nu mai sunt doriți la echipă.

Până în acest moment au fost informați că nu mai fac parte din lot următorii: Mihai Costea, Doru Bratu, Gabi Matei și Stefan Nikolic. Cei patru au primit telefoane în care au fost anunțați că sunt liberi să își caute echipă și că nu se va mai conta pe ei începând cu această lună, deci nici în cantonamentul din Spania.

Cine se poate „salva”

Ceilalți trei fotbaliști din lista de șapte, nume anunțate din decembrie de către ProSport, așteaptă încă o hotărâre definitivă din partea lui Reghecampf. Adrian Cristea, Mihai Răduț și Cornel Râpă nu știu încă dacă sunt nevoiți să se prezinte sau nu la reunire. Dacă în ceea ce-l privește pe ultimul mai există șanse să fie păstrat drept variantă de rezervă pentru postul de fundaș dreapta, Cristea și Răduț sunt greu de pus pe liber. Primul datorită salariului mare pe care îl are, iar al doilea pentru că șefii consideră că se pot obține bani de pe urma transferului său.

  • Pentru a completa lotul, Laurențiu Reghecampf se gândește să îi ia în Spania pe puștii Răzvan Grădinaru și Alexandru Târnovan, fotbaliști care au jucat la echipa Under 19 în acestă toamnă

432.000 de euro este economia pe care Steaua o va face în bugetul anual de salarii după disponibilizarea celor patru jucători

216.000 de euro este salariul anual al lui Adrian Cristea la Steaua, sumă depășită doar de salariile lui Piovaccari, Kapetanos și Varela

 

 

Publicat: 06 01. 2014, 19:17
Actualizat: 06 01. 2014, 19:20